Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 27, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1028 vizualizari
Miercuri, 26 iunie, în jurul orei 20.08, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de o femeie de 78 de ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor că în cursul aceleiași seri, în intervalul orar 19.00 – 20.00, două femei necunoscute au intrat în locuința sa pretextând că doresc un pahar cu apă și, profitând de neatenția septuagenarei, i-au sustras dintr-un portmoneu 350 de lei, iar apoi au fugit.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au identificat cu operativitate cele două persoane bănuite de comiterea faptei ca fiind două femei de 30, respectiv 26 de ani, ambele din localitatea Tria, județul Bihor. Acestea au fost depistate de polițiștii bihoreni la scurt timp de la sesizare, ascunse în vegetația de pe marginea drumului public ce duce spre localitatea Tria.
Polițiștii au recuperat de la cele două 268 de lei din banii sustrași și i-au restituit proprietarei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
*
PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE, POLIȚIA VĂ RECOMANDĂ:
Nu divulgați informații referitoare la vecinii dumneavoastră (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon etc.), sfătuiţi-vă copiii să facă la fel;
Depozitaţi obiectele de valoare (banii, bijuterii, documente) într-un loc sigur;
Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa;
Fiţi atenţi în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheile!
Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior.
Totodată, recomandăm cetăţenilor care locuiesc în mediul rural, dar şi celor care posedă locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor.
În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp poliţia ! Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0