Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
sept. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1614 vizualizari
Geniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgnță „Crișana” au avut de intervenit de două ori în ultimele zile pentru preluarea în condiții de siguranță a unor proiectile găsite în pământ. Primul caz a fost consemnat vineri, 16 septembrie, când, în jurul orei 12:10, echipajul pirotehnic de la ISU a fost chemat la Leş pentru o acţiune de asanare a unui proiectil. Acesta are calibru de 76 mm și a fost găsit în timpul efectuării unor lucrări de reabilitare a drumului judeţean 792 A. A doua zi (sâmbătă, 17 septembrie), acelaşi echipaj s-a deplasat în teren pentru o operaţiune similară, dar în Diosig. Acolo, un proiectil de calibru 100 mm a fost găsit de un cetățean între obiecte de fier vechi aflate pe un teren viran aparţinând administraţiei publice locale. Purtătorul de cuvânt al ISU, lt. Camelia Roșca, spune că cele două elemente de muniţie au fost identificate ca provenind din cel de-al 2-lea Război Mondial. Proiectilele au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către pompierii militari sosiţi la locurile celor două intervenţii.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0