Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 23, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 2891 vizualizari
Lumea artistică din întreaga țară își îndreaptă privirile asupra Oradiei, de data asta, din nefericire, datorită unui eveniment trist. Maestrul Miron Rațiu, fost dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Oradea, a decedat la vârsta de 82 de ani. Conducerea instituției de cultură pe care a servit-o zeci de ani a transmis un comunicat legat de acest moment:
„Format la şcoala clujeană a lui Antonin Ciolan, tânărul şi inimosul Miron Raţiu şi-a început cariera dirijorală la Filarmonica de Stat Oradea în 1957, fiind la pupitrul acestui ansamblu mai mult de trei decenii, până în anul 1990. Aliniindu-se ideilor de progres ale ansamblului, Miron Raţiu a participat la opera de construcţie a orchestrei, impetuozitatea-i specifică şi temperamentul său muzical aducându-i aprecierea publicului meloman. Interpretările unor lucrări ca Simfonia fantastică de Berlioz, simfoniile IV, V, VI de Ceaikovski, Simfonia în re minor de Franck, au constituit prilejuri ale marilor sale succese. Numărul mare de prime audiţii cu lucrări româneşti ilustrează aceeaşi atitudine a dirijorului preocupat constant de propagarea valorilor naţionale. Contribuind prin competenţele sale şi prin entuziasmul particular la prosperitatea instituţiei, Miron Raţiu s-a ataşat pentru o viaţă de filarmonica orădeană, devenind, pe de altă parte, o persoană emblematică a oraşului”.
Miron Rațiu le este cunoscut orădenilor și mulțumită implicării sale în activitatea Liceului de Artă, acolo unde maestrul a predat vioară, muzică de cameră și orchestră. De asemenea, de numele dirjorului Rațiu se leagă Corul „Hilaria”. Mai merită precizat că fostul dirijor permanent al Filarmonicii de Stat de la Oradea se trage din familia care l-a dat și pe întemeietorul Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat, Ion Rațiu. În urmă cu doi ani, Miron Rațiu a primit o Diplomă de Onoare din partea Consiliului Local Oradea.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu reputatului om de cultură vor putea face acest lucru la catafalcul acestuia, care va sta la dispoziția orădenilor joi, 24 noiembrie, între orele 14 – 16, la sediul Filarmonicii (str. Moscovei). Înmormântarea va avea loc vineri, de la ora 12, la Cimitirul „Rulikowski”, de la Capela Hașaș.
Redacția bihorstiri.ro transmite condoleanțe sincere familiei îndoliate și tuturor celor care au colaborat ani lungi cu maestrul Rațiu.
Odihnească-se în pace!
nov. 05, 2024 0
oct. 14, 2024 0
sept. 16, 2024 0
mai 24, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0