Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
ian. 07, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 5685 vizualizari
Comuna Sântandrei își plânge doi cetățeni. Este vorba despre cele două persoane decedate în cumplitul accident de ieri (link), petrecut pe șoseaua de centură a Municipiului Oradea. Poliția a reușit să identifice cele două victime. Bărbații care au gonit spre moarte sunt din Sântandrei, se deplasau într-o mașină Fiat înmatriculată în Italia și aveau 45 de ani (șoferul vinovat), respectiv 65 de ani (pasagerul din dreapta lui).
Conform unui comunicat al IPJ Bihor, se confirmă că accidentul mortal de miercuri a avut loc din cauza vitezei prea mari care nu a mai permis, la un moment dat, controlul autoturismului care se deplasa dinspre Nufărul spre Ioșia. Mașina cu pricina „a acroșat ușor un alt autoturism care circula în aceeași direcție, apoi a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autotren condus regulamentar din sens opus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor, iar apoi a intrat în coliziune cu o autotutilitară condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 55 de ani, din Oradea”, se arată în informarea primită de la Poliție.
sept. 01, 2017 0
aug. 29, 2017 0
aug. 11, 2017 0
aug. 11, 2017 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0