Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 26, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1780 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au depistat doi tineri din Libia, solicitanți de azil care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge în Germania.
În data de 25 octombrie 2020, în jurul orei 01.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș – I.T.P.F. Oradea au depistat, în zona de responsabilitate, pe comunicația Borș – Santău Mic, la aproximativ 300 de metri faţă de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos, spre teritoriul statului vecin. Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș, pentru cercetări.
Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt doi cetăţeni din Libia, un tânăr în vârstă de 18 ani și un minor de 17 ani, ambii solicitanți de azil . Cu ocazia cercetărilor efectuate, a rezultat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
2.500 de euro, prețul plătit de un cetățean român pentru un permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism folosindu-se de un permis de conducere fals, pentru care a plătit suma de 2.500 de euro.
În data de 24.10.2020, în jurul orei 18.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Germania.
La controlul specific, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Cehia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana în cauză nu deţine dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obţinut permisul de conducere de la persoană necunoscută din Cehia, în schimbul sumei de 2.500 euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 19, 2024 0
nov. 13, 2024 Comentariile sunt închise pentru În cadrul unui eveniment inedit, alături de polițiști, sportivii de la CSM Oradea, implicați în lupta antidrog, au oferit tinerilor sportul, ca alternativă sănătoasă la consumul de droguri
nov. 09, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0