Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 20, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1981 vizualizari
O femeie și un bărbat, ambii din Oradea, urmează cel mai probabil să fie trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Și nu de doi lei, căci poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din cadrul IPJ Bihor au instrumentat un dosar din care reiese că cei doi ar fi faultat bugetul de stat cu peste 2 milioane de euro. Mai exact, cu 9,3 milioane de lei. Cei în cauză au 59 de ani (bărbatul), respectiv 57 de ani (femeia).
Potrvit celor transmise de Biroul de Presă al Poliției, activitatea frauduloasă s-a desfășurat în perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2015. Respectivii erau administratori ai unei societăţi comerciale orădene și „ar fi evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, precum şi alte operaţiuni fictive, respectiv cheltuieli fictive cu deplasări şi detaşări, în valoare totală de 11.444.207 lei”. Mai mult decât atât, oamenii legii au descoperit că cei doi administratori au ținut evidenţe contabile duble privind salariile angajaţilor. „Prejudiciul total adus astfel bugetului consolidat al statului este de 9.344.308 lei”, spun polițiștii, iar pentru recuperarea pagbei au fost instituite măsuri asiguratorii. Este vorba despre sechestru asupra a două imobile aflate în proprietatea celor doi orădeni, până la concurența sumei de 700.000 lei.
Oamenii de la SICE au predat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Se cere trimiterea în judecată a celor în cauză.
foto – glsa.ro
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0