Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 05, 2013 Florin Coman Actualitate 0 1169 vizualizari
Intersecția din Piața Unirii, la podul Ferdinand cu str. Independenței mai face două victime în rândul autoturismelor. Vineri seara, înainte de miezul nopții, o mașină Mercedes și una marca Volkswagen s-au lovit crunt, în timp ce semafoarele erau deja pe galben intermitent, cel mai probabil din cauza neacordării de prioritate. Conform unor date sumare primite de la Poliția Rutieră, se pare că vinovat de producerea accidentului este șoferul italian al Mercedesului, care circula dinspre Parcul 1 Decembrie și intenționa să meargă spre str. Tudor Vladimirescu. Deși avea indicatorul „Cedează trecerea”, acesta nu s-a asigurat destul de temeinic, a intrat în intersecție și a fost izbit în partea stângă de Volkswagenul care circula regulamentar, pe drumul cu prioritate, dinspre Biserica cu Lună în direcția Pieței Ferdinand. Deși impactul a fost destul de puternic, Mercedesul fiind proiectat într-un stâlp de iluminat de lângă Biserica Sf. Ladislau, din coliziune nu au rezultat răniți. Doar mașinile implicate au fost avariate. Polițiștii i-au supus pe cei doi conducători auto etilotestului, concluzia fiind că niciunul dintre ei nu băuse alcool înainte de a se urca la volan. Urmează stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul și a vinovăției.
sept. 01, 2017 0
aug. 29, 2017 0
aug. 24, 2017 0
aug. 24, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0