Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
aug. 25, 2013 Florin Coman Actualitate 0 2422 vizualizari
Circulația pe viitoarea stradă pietonală Vasile Alecsandri din centrul Oradiei a fost imposibilă pentru un timp, sâmbătă seară (24 august). Cei care ar fi vrut să treacă pe acolo în jurul orei 22:15 au avut surpriza să fie întâmpinați de girofarurile mașinii Poliției, care a fost acolo din cauza unui accident mai puțin obișnuit. Conform martorilor, două motorete s-au luat la întrecere pe strada cu sens unic, dar deznodământul cursei nu a fost vreun premiu, ci primul ajutor medical (pentru unul dintre bikeri), respectiv declarații în fața oamenilor legii sosiți să constate cele petrecute în plină zonă cu terase și petrecăreți. Practic, cele două autovehicule cu două roți nu s-au prea împăcat, probabil din cauza vitezei prea mari și a lățimii insuficiente a carosabilului. Prin urmare, dincolo de faptul că ambele motorete vor ajunge în service pentru diverse reparații, și unele mașini staționate regulamentar pe str. Vasile Alecsandri vor avea nevoie de o programare la „coaforul” de autoturisme, ba pentru o îndreptare de tablă, ba pentru o înlocuire de stop. Potrivit datelor culese de la polițiștii care au fost trimiși la caz, unul dintre cei doi motocicliști temerari a avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii legii spun că incidentele de toate felurile sunt destul de frecvente în zona străzii Alecsandri, mai ales după anumite ore din serile de weekend când, uneori din cauza alcoolemiei, iar alteori din dorința de a puncta în fața fetelor, unii tineri uită de regulile de circulație și de cele ale bunului simț.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0