Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 09, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1373 vizualizari
Marți, 8 octombrie, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și cercetat doi bărbați de 31 și 27 de ani, ambii din localitatea bihoreană Tinca, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca îi bănuiesc pe aceștia că, la 1 octombrie a.c., în intervalul orar 22.30 – 23.00, în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Cociuba Mare, județul Bihor, ar fi agresat un localnic de 34 de ani, de față cu persoanele care se aflau la momentul respectiv în localul public. După comiterea faptei, cei doi au fugit, fiind identificați cu operativitate de polițiști, în acea seară și prinși în dimineața zilei de 8 octombrie, pe raza localității bihorene Tinca, în urma unei acțiuni a polițiștilor Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca.
În urma agresiunii, bărbatul de 34 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 9 – 10 zile de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca i-au reținut pe cei doi bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Tot joi, 8 octombrie a.c., aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Salonta, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Salonta a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor doi bărbați.
*
Lemne de foc fără documente legale, confiscate de polițiștii din Borod
Marți, 8 octombrie, la ora 15.45, pe drumul județean 108 I, în localitatea bihoreană Şuncuiuş, polițiștii Secţiei nr.1 de Poliţie Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Bratca, județul Bihor, în timp ce transporta cu un tractor agricol 3 metri cubi de lemne de foc, specia fag, în baza unui aviz de însoţire care a fost utilizat anterior (transport multiplu).
Materialul lemnos, în valoare de 480 de lei, a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Aleşd, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr.171/2010.
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0