Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 22, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1382 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Salonta au depistat un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere şi un permis de şedere slovace false.
În data de 22 februarie, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Salonta, judeţul Bihor, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român V.P., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în judeţul Timiș, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Ungaria.
La controlul specific, bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere și un permis de ședere cu însemnele autorităților din Slovacia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.
Extinzând cercetările, colegii noștri au constatat că persoana în cauză nu deţine permis de conducere.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut documentele în Slovacia, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 1.500 euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0