Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 14, 2015 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1640 vizualizari
Cei de la Olimpia Satu Mare au reușit să plece de la Oradea cu un punct în urma meciului de sâmbătă, 14 martie, de pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Echipa locală, FC Bihor, n-a izbutit să înscrie, partida rămânând în analele actualei ediții a campionatului ca remiză cu scor alb. Ofițerul de presă al FC Bihor, Florin Mihalca, a redactat o cronică a confruntării fotbalistice de azi:
„Prima ocazie a jocului a fost consemnată în minutul 18, când Bujor, de la Olimpia, a şutat plasat de la opt metri, pe jos, dar Fildan s-a întins şi a respins în corner. Apoi, în minutul 27 R. Rus a şutat din unghi, din dreapta, dar pe lângă poartă. De prin minutul 30 FC Bihor a început să controleze jocul ceva mai mult, să combine mai mult, dar tot fără ocazii. În minutul 34 totuși, A. Ludușan a expediat un șut de la 20 de metri, dar a reținut portarul Anca Trip.
Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că scorul primei reprize a fost 0-0.
În partea a doua, partida a continuat de aceeași manieră echilibrată și fără multe ocazii. Totuși, orădenii par ceva mai periculoși. Astfel, în minutul 60, Sorian a executat periculos o lovitură liberă de pe stânga, doar că nimeni dintre coechipierii săi nu s-a aflat în careul mic, mingea trecând prin fața porții în afara suprafeței de joc. Apoi, în minutul 72, nou intrat în joc, Zs. Lukacs a obținut o lovitură liberă la 17 de poarta Olimpiei. A executat același Sorian, dar, din nou, pe lângă poartă. FC Bihor era totuși să marcheze, în minutul 73, când centrarea lui Letan, de pe stânga, a fost reluată cu capul din șapte metri de Cigan, puţin pe lângă poartă. De partea cealaltă, în minutul 79, Sălăgeanu l-a întins bine pe portarul orădean, cu un șut la colțul lung de la marginea careului, dar Fildan a scos în corner. Deși pe final de joc, oaspeții au încercat să atace mai mult, nu au reușit să pună pericol pe adversar, iar meciul s-a încheiat cu scorul alb, de 0-0, un rezultat care mulțumește ambele echipe, care au cucerit, astfel, câte un punct din această etapă”.
Antrenorul Călin Cheregi s-a bazat pe următoarea formulă de jucători: Fildan – Mihuţ, Fl. Lazăr (cpt.), Bactăr, Letan – Ţoca (min. 63 Haș), Ember (min. 80 I. Ban) – Luduşan (min. 67 Zs. Lukacs), Sorian, Cr. Andor – Cr. Cigan. Următoarea etapă (a 20-a din Seria a II-a a Ligii a II-a) îi va găsi pe bihoreni în deplasare. Meciul de miercuri, 18 martie, va avea loc la Slatina în compania echipei FC Olt.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0