Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 15, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1674 vizualizari
Procurorii anticorupție își continuă acțiunea de „arat”. Luni, 15 decembrie, ei l-au reținut pe edilul-șef al Municipiului Beiuș, liberalul Adrian Domocoș (foto), pentru o adevărată colecție de infracțiuni: luare de mită, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia îndeplinită de primar (în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite), deţinerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării și
deţinerea fără drept a muniţiilor. Gestul de reținere, decis luni de procurori vine după o nouă rundă de percheziții care au avut loc în cursul zilei la sediul instituției pe care o conduce Domocoș. Primarul ar trebui să fie obișnuit cu prezența anchetatorilor, nefiind prima ocazie în care aceștia își fac de lucru la Primăria Beiuș. De data asta, se pare că descinderea DNA a avut loc într-un dosar privind chestiuni imobiliare, în care vizată e și Episcopia Greco-Catolică.
Iată ce spune DNA despre noua belea a primarului Domocoș:
„În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuş, a pretins și primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş, un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea societății comerciale SC Alge Dom Com SRL Beiuș.
Pentru acest „serviciu”, inculpatul a promis că va ajuta şi va susţine interesele bisericii greco-catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că:
– îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar,
– nu va aplica sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea unităţii de cult, situate pe raza Mun. Beiuş,
– va sprijini biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea acesteia.
În perioada iunie-august 2014,inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, în calitate de primar al mun. Beiuş, a pretins și primit de la inculpatul Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă, administrator al Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică Oradea, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiași societăți comerciale pe care o controla.
De data aceasta, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae, pe lângă faptul că trebuia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul arătat mai sus, a promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei.
În perioada 2011-2014, inculpatul Domocoş Adrian Nicolae a reprezentat în fapt SC Alge Dom Com SRL Beiuș, desfășurând activităţi şi operaţiuni financiare realizate ca acte de comerţ, specifice funcţiei de administrator de fapt al unei societăți comerciale, incompatibilă cu funcţia de primar.
Astfel, acesta a negociat în numele firmei, a încheiat şi semnat contracte, a achiziţionat marfă, a achitat sume de bani aferente, a facturat serviciile prestate şi a retras sume de bani din conturile bancare ale societăţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. La data de 17 septembrie 2014, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuința inculpatului Domocoş Adrian Nicolae, organele de urmărire penală au identificat şi ridicat o arma cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, de fabricație chinezească, fără serie de identificare, calibru 4,5 mm, aflată în stare de funcţionare și o cantitate de muniţie, compusă din: 412 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 12, 133 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 20, 25 cartuşe de vânătoare cu alice calibru 16, 8 cartuşe cu glonţ calibru 308Win, 291 proiectile calibru 4,5 mm, toate aflate în stare de funcţionare, deţinute de inculpat fără drept”.
Marți, 16 decembrie, Adrian Domocoș va afla dacă va rămâne sau nu în arest preventiv timp de 30 de zile. Magistrații de la Tribunalul Bihor vor decide asupra acestui aspect. În același dosar al edilului beiușan a fost reținut și administratorul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco – Catolică Oradea, Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă. Acesta din urmă e acuzat de procurorii DNA că i-a dat mita de mai sus primarului Domocoș.
nov. 16, 2021 0
ian. 30, 2019 0
ian. 12, 2019 0
feb. 07, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0