Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
iul. 08, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 2375 vizualizari
În ordine: trafic de influență, luare de mită, cumpărare de influență, abuz în serviciu în formă continuată și dublă dare de mită – toate acestea au fost colectate de directorul Colegiului Tehnic „Andrei Șaguna” din Oradea, Răzvan Vonea, care, la ora publicării, era deja arestat preventiv în urma deciziei Tribunalului Bihor. Profesorul a fost săltat încă de aseară, fiind reținut pentru (primele) 24 de ore.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a oferit o relatare detaliată despre faptele de vitejie penală pe care le-ar fi săvârșit directorul Colegiului „Șaguna”. Astfel, la începutul anului curent, Vonea a primit 100 de euro și diverse produse de la Ramona Bacter (şef serviciu juridic în cadrul Universităţii din Oradea), „lăsând-o să creadă că are influenţă asupra profesorului Benţe din cadru Facultăţii de Ştiinţe Economice Oradea, că îşi va exercite influenţa asupra profesorului şi că îl va determina să o promoveze pe sora ei (Hanciu Teodora Iulia) la examenul de la disciplina pe care profesorul o predă”. Tot la început de an, în februarie, în calitate de director al Colegiului Tehnic „Andrei Şaguna”, Răzvan Vonea ar fi primit de la aceeași Bacter suma de 100 de euro în scopul promovării elevului Bodea Aurel a semestrului I al anului şcolar 2013 – 2014, în condiţiile în care acesta nu frecventează cursurile instituţiei de învăţământ şi nici nu a fost evaluat la nicio disciplină. Procurorii mai susțin că, în aprilie, Vonea i-a oferit Ramonei Bacter 5.000 euro. În contrapartidă, șefa juridicului de la Universitatea din Oradea ar fi trebuit să intervină pe lângă un funcţionar din Ministerul Educaţiei – cu atribuţii în desemnarea preşedinţilor la examenul de bacalaureat – în vederea numirii ei în funcția de preşedinte la centrul de examinare de la Grupul Școlar „Mihai Viteazu” din Oradea, la examenul de bacalaureat; în sesiunea din vara lui 2014, Bacter ar fi trebuit astfel să ajute o cunoştinţă de-a lui Vonea (n.b.: elevul Popa Paul Beniamin, cică fiu de mare constructor „care deţine blocuri de locuinţe în cartierul Nufărul din Oradea, respectiv în Viena”) să promoveze examenul de bacalaureat. Potrivit anchetatorilor, elevul cu pricina nu învăţa, iar metoda de fraudare a bacului trebuia să fie cea cu bilețelul dus la centrul de evaluare. O altă boacănă penală de care e acuzat Vonea este că, „în calitate de director al Colegiului Tehnic Andrei Şaguna, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin promovarea diferitor elevi ai unităţii de învăţământ fără ca aceştia să frecventeze cursurile instituţiei de învăţământ şi fără să fie evaluaţi la nicio disciplină, în contextul în care fie le impunea profesorilor şi diriginţilor din cadrul acelei unităţi de învăţământ încheierea situaţiei şcolare a tuturor elevilor, fie se întâlnea cu elevii pentru a le preda subiectele de teză, după care prelua tezele gata întocmite pentru ca în cazul unor eventuale verificări, să apară scrisul lor”. Dar asta nu e tot! Tabloul infracțiunilor conține și o scenă din 26 mai 2014, când același profesor-director i-a dat prşedintelui comisiei de la examenul de grad – Verghelia Tiurbe – suma de 100 de euro pentru obţinerea unei note mari de către o anume Dora Lucia Negruţiu, la inspecţia de gradul I pe care aceasta urma să o susţină în data de 29 mai. Și același lucru l-a făcut „bunul” Răzvan Vonea, în aceeași zi, și cu Oana Secară, preşedintele comisiei de la examenul de grad, căreia i-a dat 300 de lei pentru obţinerea unei note mari de către aceeași Dora Negruţiu, la inspecţia de gradul I pe care aceasta urma să o susţină.
Marți, 8 iulie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis propunere procurorilor de arestare preventivă a profesorului Vonea.
oct. 13, 2022 0
sept. 17, 2021 0
iun. 28, 2017 0
mart. 01, 2017 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0