Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
nov. 11, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1407 vizualizari
Finalul primul an de mandat de director executiv al AJOFM înseamnă pentru Bekesi Csaba (foto) niște rezultate în cifre care sunt pozitive. Cu loc de mai bine, dar pozitive. Marți, 11 noiembrie, tânărul șef al Agenției a prezentat un bilanț din care reiese, printre altele, că față de aceeași dată a anului 2013 avem în Bihor mai puțini șomeri: 10.159 (erau 11.314 anul trecut). Rata șomajului este una care urmează trebdul național și se situează la nivelul de 3.67%. Cei mai mulți șomeri din baza de date a AJOFM Bihior sunt cei cu studii primare / profesionale (7.442), iar neîncadrații în muncă absolvenți de studii medii sunt în număr de 1.908. Categoria șomerilor cu studii superioare număra, la 31 octombrie, 800 de persoane. Potrivit datelor prezentate de Bekesi Csaba, este de urmărit faptul că avem destul de mulți șomeri care fac parte din categoria de vârstă considerată a fi cea mai activă, între 30 și 39 de ani: 2.532 de bihoreni. E la fel de îngrijorătoare și situația celor între 40 și 49 de ani (2.486 de șomeri). Tinerii între 25 și 29 de ani se află în evidențele AJOFM Bihor prin intermediul celor 1.000 de șomeri cunoscuți de această instituție.
Un punct important în expunerea de azi a șefului AJOFM Bihor l-a constituit așa zisul dezinteres aparent al unui număr considerabil de șomeri, care preferă să nu își caute loc de muncă. Cu toate că posturi vacante ar fi. Sau care, probabil din jenă, nu se prezintă la bursele de locuri de muncă organizate pe parcursul anului. „Am văzut părinți sau bunici care căutau loc de muncă pentru unele persoane”, a spus Bekesi Csaba, directorul găsind și o explicație plauzibilă pentru care șomerii nu prea se înghesuie la angajare. Este vorba despre salariile nu foarte motivante pe care angajatorii bihoreni (sau majoritatea acestora) le oferă. „Suntem în urma Aradului. Firmele din județul nostru trebuie să umble la salarii, dacă vor oameni calificați”, a declarat directorul executiv al AJOFM Bihor. Acesta precizează, de asemenea, că în organizarea cursurilor de calificare / recalificare, instituția pe care o conduce colaborează cu companiile de pe piață tocmai pentru a fi în ton cu ceea ce se cere. Iar ca argument suprem pentru ca șomerii să aibă încredere în aceste cursuri, Belesi a dat un amănunt esențial: gradul de reușită (n.b.: de angajare în urma absolvirii unui astfel de curs) este de 80%.
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 11, 2024 0
aug. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0