Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 04, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 629 vizualizari
Directorul executiv al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Sebastian Marchiș, împreună cu directorii adjuncți Aurelia Țenț și Adina Popa, au susținut azi, 3 februarie, o conferință de presă în care au prezentat bilanțul de activitate a Direcției Tehnice pe anul 2021, dar și propunerile de investiţii prevăzute pentru acest an.
La conferința de presă a participat și viceprimarul Marcel Dragoș, care a evidențiat succint activitatea Direcției Tehnice, menționând că aceasta are rezultate vizibile în tot municipiul: „Față de începutul anului trecut, Direcția Tehnică a înregistrat schimbări la nivel de conducere. Este una dintre cele mai importante direcții din cadrul Primăriei municipiului Oradea, iar activitatea acesteia și rezultatele ei sunt vizibile imediat în viața de zi cu zi a orădenilor. Vom continua să reabilităm și modernizăm cât mai multe străzi din oraș„, a punctat viceprimarul Marcel Dragoș.
Directorul Direcției Tehnice, Sebastian Marchiș, a prezentat situația lucrărilor de întreținere, reparații, amenajări străzi, poduri și trafic rutier din municipiu, precum și celelalte activități ale direcției.
Conform spuselor directorului, activitatea de bază a Direcției Tehnice constă în lucrările de întreținere, reparații, amenajări străzi, poduri și trafic rutier din municipiu precum și lucrările de investiții aferente acestui patrimoniu.
„Anul trecut, Direcția Tehnică a derulat investiții de 136 de milioane de lei. Vorbim despre proiecte importante care privesc infrastructura rutieră (străzi modernizate, parcări, poduri, etc). De asemenea, am tratat cu prioritate și colectarea selectivă, respectiv gestionarea deșeurilor, iar în perioada următoare vom demara un proiect pilot important pentru acest sector. Au avut loc investiții și în amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de joacă din oraș”, a precizat Sebastian Marchiș, directorul Direcției Tehnice.
Modernizări de străzi şi noi locuri de parcare
La finalul anului trecut, în municipiul Oradea, dintr-un număr de 935 străzi în lungime totală de cca 471,548 km, 674 străzi în lungime de cca 342,775 km erau modernizate integral sau pe tronsoane de stradă, iar 258 străzi în lungime de cca 127,65 km erau nemodernizate sau nu erau modernizate pe întreaga lungime a străzii.
În cursul anului 2021 au fost cheltuiți pentru lucrările de întrețineri, reparații străzi, poduri și trafic rutier 33.450.000 lei.
Printre altele, în anul 2021, în cadrul lucrărilor de întreținere și reparații străzi modernizate au fost realizate lucrări pe arterele importante ale municipiului: strada Piaţa 1 Decembrie, strada Sovata, strada Louis Pasteur, strada Matei Corvin, strada Uzinelor, strada Eroul Necunoscut, strada Sfântul Apostol Andrei, strada Moscovei, B-dul Decebal, strada Nicolae Bolcaș, strada Mesteșugarilor, strada Calea Clujului, strada Lugojului, strada Stefan Zweig, strada Calea Aradului, strada Oneștilor și a fost continuată în tot cursul anului, pe toate arterele modernizate pe care starea tehnică a acestora a impus acest lucru, pe unele străzi intervenindu-se de mai multe ori dacă a fost necesar, pe amplasamente diferite.
Astfel, au fost realizate lucrări de plombări şi covoraşe pe un număr de aproximativ 315 străzi, utilizându-se o cantitate de 4.408 tone de asfalt, aferent suprafeţei de aproximativ 36.201 mp.
În ce privește amenajarea locurilor de parcare, în 2021 Direcția Tehnică a amenajat 770 de locuri de parcare.
Pe lângă lucrările de întreținere a străzilor, Direcția Tehnică a desfășurat și activități legate de semnalizarea rutieră, precum întreținerea semafoarelor, executarea marcajelor rutiere, întreținerea indicatoarelor și montarea unor stâlpișori metalici de protecție, panouri reflectorizante, oglinzi rutiere etc.
În ceea ce privește lucrările pe străzile nemodernizate, în anul 2021 au fost executate lucrări de întreținere și reparații pe 205 străzi nemodernizate, intervenindu-se pe o suprafață de 387.540 mp.
Lucrări de investiții finalizate în anul 2021
În ceea ce privește lucrările de investiții, conform raportului prezentat de către reprezentanții Direcției Tehnice, anul trecut cele mai importante lucrări finalizate au fost următoarele:
– Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură al Municipiului Oradea și strada Universității – (proiectare+execuție) – executant asocierea – SC Porr Construct SRL, SC DP Consult SA;
– Drum colector în zona Piața 100 – (proiectare+execuție) – executant asocierea – SC Porr Construct SRL, SC DP Consult SA;
– Modernizare str. Alexandru Papiu Ilarian – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Trebor Drum Construct SRL, SC Proconsolutions SRL;
– Modernizare str. Cheile Turzii – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Trebor Drum Construct SRL, SC Proconsolutions SRL;
– Modernizare str. Dâmboviței – (proiectare+executie) – executant asocierea – S.C. Trebor Drum Construct SRL, SC Proconsolutions SRL;
– Modernizare str. Digului – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Trebor Drum Construct SRL, SC Proconsolutions SRL;
– Modernizare str. Năvodarilor – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Trebor Drum Construct SRL, SC Proconsolutions SRL;
– Modernizare str. Coriolan Pop – (proiectare+execuție) – executant asocierea – SC Drumuri Bihor SA, S.C. Edildrum Construct S.R.L.;
– Modernizare str. General Eremia Grigorescu – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Trebor Drum Construct SRL, SC Aquacons SRL;
– Modernizare str. Nicolae Firu (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Standard General S.R.L., SC Proconsolutions SRL;
– Modernizare str. Radu Enescu (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Drumuri Orășenești SA, SC Proconsolutions SRL
– Modernizare str. Luceafărului – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Porr Construct S.R.L., SC Someș-Top-Grup S.R.L.;
– Modernizare str. Aviatorilor tronson cuprins între Nicolae Bolcaș – Aviatorilor (bretea) – (proiectare+execuție) – executant asocierea – S.C. Porr Construct S.R.L., SC Someș-Top-Grup S.R.L.
Planuri pentru 2022
Pentru 2022, Direcția Tehnică are în plan finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare a bulevardului Nufărului – Cantemir, reabilitarea pasarelei hobanate peste râul Crișul Repede, construire drumuri colectoare și pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal, modernizare străzilor Gheorghe Doja, Livezilor, Piatra Craiului, Sofiei, Meșteșugarilor, Gheorghe Pituţ, Drumul Hotarului, Valea Frumoasă, drum de legătură între str. Santăului și str. Matei Corvin, pod peste pârâul Peța în zona străzii Feldioarei, iluminat arhitectural al clădirii situate pe strada Iosif Vulcan nr. 2 colț cu str. Republicii, iluminat arhitectural Casa Venețiană – Parcul Traian nr. 1, amenajare accese auto și parcări în zona Dimitrie Cantemir – Theodor Aman – Ștefan Luchian și amenajare parc și spații publice în Cartierul Tineretului.
În cursul anului 2021, în Municipiul Oradea au fost executate și decontate lucrări de salubritate stradală în valoare de 23.572.961,13 lei, inclusiv activitățile de deszăpezire. La finalul anului trecut, existau 806 incinte metalice pentru depozitarea deșeurilor menajere în eurocontainere de 1,1 mc și 130 incinte tip dulap, din care 785 dotate cu sistem electronic de închidere. S-au amplasat 30 de containere pentru colectarea deșeurilor reciclabile, numărul total de containere ajungând la 1.400 de bucăți.
Totodată, s-au distribuit gratuit locuitorilor din zonele cu case 42.000 de role a câte 25 de saci destinați deșeurilor reciclabile, fiind colectate 11.1857 kg deșeuri voluminoase.
„Plătești cât arunci”
Pentru anul în curs, Direcția Tehnică are în derulare implementarea unui proiect pilot privind metoda de implementare „plătești cât arunci” și continuarea verificării modului în care are loc colectare selectivă.
Anul trecut au fost amplasate 22 de echipamente de joacă, au fost cumpărate 100 de bănci de odihnă, s-a amenajat un loc nou de joacă în Parcul Olosig și au fost cumpărate 10 toalete ecologice cu autospălare pentru parcuri și spații publice.
Cât privește campania de plantări, în 2021 au fost plantați 800 de arbori ornamentalii în baza contractelor de furnizare încheiate de Primăria Oradea cu prestatorii, 200 de arbori fără balot donați de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii, la care se mai adaugă 153 de arbori ornamentali plantați în cadrul investiției Coridor verde Ion Bogdan.
Pentru anul 2022, Direcția Tehnică are în plan plantarea a 800 de arbori ornamentali, dintre care 100 în campania de primăvară, iar 700 în cea de toamnă.
În atașament puteți vizualiza un material detaliat cuprinzând raportul de activitate a Direcției Tehnice din Primăria Oradea pe anul 2021.
oct. 09, 2024 0
sept. 19, 2024 0
apr. 24, 2024 0
apr. 04, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0