Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate 3 1581 vizualizari
Primăria Oradea avertizează cetățenii care au locuințe proprietate personală pe teritoriul administrativ al municipiului că în curând vor fi demarate verificările privind asigurarea obligatorie a acestora. Conform datelor de marți (19 iulie), doar 10 % din totalul de 90.000 de proprietari orădeni de case / apartamente au poliță de asigurare obligatorie. Directorul adjunct al Direcției Economice din cadrul Primăriei, Tănase Miculescu (foto), spune că vor fi consultate periodic statisticile Polului de asigurare împotriva dezastrelor, după care se va trece la notificarea restanţierilor. Cealaltă etapă va fi sancţionarea de la 100 lei la 500 lei a celor care nu s-au conformat, potrivit legislației în vigoare. Suma pe care proprietarii trebui să o scoată din buzunar este de 10 euro sau de 20 euro, în funcție de materialul din care este construită locuința. Polițele acestea acoperă daunele cauzate de inundații, cutremure și/sau alunecări de teren. La data de 30 iunie, în Oradea erau încheiate 7.426 de astfel de asigurări obligatorii. Inițial, termenul era 15 iulie, dar s-a decis amânarea deadline-ului până în 5 august.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
chiar sunteti prosti, obligativitatea intra in vigoare abia din 5 august 2012!!!!!!!!
Nu, desteptule! Sanctiunile intra in vigoare in 2012, dar incheierea asigurarii e obligatorie pina in 5 august anul acesta!
90 de zile de la data intrari normelor in vigoare!!!!!! adica termenul e pana in 6 august 2011!