Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 24, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2087 vizualizari
Până în 8 dembrie, Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Bihor derulează o campanie de informare pentru prevenirea violenței în familie, acțiune care se va desfășura în Oradea. Conform celor transmise de Consiliul Județean (CJ) Bihor, se dorește diseminarea de informaţii cu privire la formele de violenţă în familie, la prevenirea şi combaterea acestora, la metode de intervenţie precum şi la servicii oferite în astfel de situaţii.
Vineri, 25 noiembrie, în cadrul evenimentului, va avea loc o acțiune stradală, de la ora 12, în fața Magazinului Billa din Centrul Civic și la Magazinul Crișul. Vor participa elevi de la Liceul de Arte și de la Liceul Reformat „Lorantffy Zsuzsanna”. De asemenea, de notat în agende că, în 8 decembrie, va fi organizată conferința „Abordări interdisciplinare ale violenței în familie”. Acest eveniment ca fi găzduit de Centrul Posticum (str. Teiului nr. 26), în intervalul orar 13 – 17. „Lectorii invitaţi vor fi avocați, medici specialiști în psihiatrie pediatrică, un medic legist, un psiholog de la Curtea de Apel, un psiholog de la Universitatea din Oradea, un reprezentant al Poliției, oameni de la ONG-uri”, spune Hizo Zoltan, purtător de cuvânt al CJ Bihor.
Vorbitorii vor prezenta modele de bună practică în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, urmând ca în cadrul conferinței să fie abordate „teme privind cooperarea dintre societatea civilă şi instituţiile statului, respectiv privind creşterea gradului de informare a specialiştilor din diverse profesii cu privire la prevenirea şi combaterea abuzului asupra copilului şi a violenţei în familie”. La discuții vor asista cadre didactice, consilieri educaționali, consilieri şcolari, asistenţi sociali, studenți și persoane de la entități nonguvernamentale.
foto – usnews.com
sept. 16, 2024 0
iul. 15, 2024 0
feb. 27, 2024 0
ian. 28, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0