Filarmonica de Stat Oradea invită publicul miercuri, 22 octombrie 2025, ora 19:00, la un recital de pian excepțional intitulat „Destine în oglindă”, susținut de pianistul Bogdan Bohuș.
Programul serii propune o incursiune profundă în universul romantic, aducând în dialog două spirite creatoare de geniu – Frederic Chopin și Robert Schumann. Cele patru balade ale lui Chopin, capodopere ce transpun în sunet intensitatea trăirilor și dramatismul interior al compozitorului, vor fi completate de Studiile simfonice, op. 13 în do diez minor de Schumann, o lucrare monumentală prin noblețea ideilor și bogăția expresivă.
Prin titlul recitalului, „Destine în oglindă”, pianistul Bogdan Bohuș propune o reflecție muzicală asupra legăturilor nevăzute dintre cei doi mari compozitori romantici, uniți de sensibilitate, profunzime și dorința de a exprima prin pian cele mai subtile emoții umane.
Biletele se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Oradea și online pe platforma www.poftimcultura.ro.