Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
sept. 20, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1474 vizualizari
Filmul „Freedom For Birth” va avea parte de premiera mondială și la Oradea. Se va întâmpla azi (20 septembrie), de la ora 18, la fostul club al tipografilor de pe strada Moscovei. Pelicula tratează un subiect despre care se spune că nu este îndeajuns dezbătut, iar spectatorii interesați vor putea asculta vocile mai multor specialişti recunoscuţi pe plan mondial. Aceștia vor vorbi despre procesul de naștere și despre diversele aspecte conexe acestui eveniment unic în viața fiecărei femei. Potrivit organizatorilor prezentării filmului, documentarul poate provoca „schimbări radicale în îngrijirea femeilor gravide şi în serviciile legate de naştere”. De asemenea, problema libertății nașterii este de actualitate și datorită faptului că mai există țări în care, conform studiilor, femeile nu îşi pot exercita dreptul fundamental de a dispune de propriul lor corp. Cu alte cuvinte ele nu pot alege modul în care să nască şi nici locul naşterii. „Sunt cazuri în care femeile care insistă asupra naşterii în mod natural sunt forţate să nască prin cezariană sau sunt ameninţate că li se va lua bebeluşul de către agenţia de protecţie a copilului dacă persistă în opţiunea lor”, arată realizatorii filmului „Freedon For Birth”. Cei care vor merge în această seară la Moszkva Cafe vor avea ocazia să asculte părerile unor academicieni, juriști și medici despre delicatul și importantul subiect. Intrarea este liberă.
apr. 17, 2014 0
feb. 04, 2014 0
feb. 23, 2013 0
sept. 02, 2012 2
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0