Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 11, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Fashion, Monden 0 2636 vizualizari
„Din suflet pentru suflet” este titlul sub care localul orădean Palazzo va găzdui un nou show de binefacere la care vor participa artiști cunoscuți, invitatul special fiind creatorul de modă Cătălin Botezatu. Acesta este, de altfel, un obișnuit al evenimentelor caritabile, răspunzând deja de câteva ori și la invitații venite din Oradea. De data asta, la show-ul din 22 februarie, vor fi strânse fonduri pentru 3 copii: de 12, 15 și 6 ani. Doi dintre ei, Dragoș și Cătălin, sunt bolnavi de leucemie, în timp ce al treilea minor, David, suferă de hemofilia tip A (în stare avansată).
Spectacolul de la Palazzo a fost gândit de Cătălina Burlo și de Asociația Piticot, iar în programul serii vor putea fi regăsiți, printre alții, Ioan Man, Natalia Selegean și Alexandra Broinas (participanți la X Factor). Totodată, binefăcătorilor celor trei copii bolnavi le vor cânta și soții Buțiu, respectiv Jessie Baneș. Organizatorii evenimentului s-au gândit și alte momente artistice, motiv pentru care pe „scenă” vor urca iluzioniștii Eduard și Bianca, un grup de dans sportiv, dar și modele care vor prezenta noile colecții vestimentare semnate Cristina Edu, Diana Marcu, Ștefania Pătcaș și Răzvan Achim. La tombola din seara de 22 februarie vor putea fi câștigate pachete de servicii marca Mara Beauty Center. Doritorii vor avea ocazia și să liciteze pentru rochii de seară și pentru costume de bărbați. Designerii care își oferă creațiile în scop caritabil sunt orădenii Cristina Edu, Diana Marcu, Ștefania Pătcaș și Răzvan Achim. Iar amatorii de bijuterii vor putea „concura” pentru frumuseți puse la bătaie de Carla Brillianti. Cei care doresc ca prin participarea lor să ajute cei trei copii suferinzi pot achiziționa invitații pentru câte 100 lei, meniul fiind inclus. Informații suplimentare pot fi obținute prin intermediul numerelor de telefon 0755.962.141 și 0751.050.724.
apr. 03, 2016 0
mart. 18, 2016 0
nov. 24, 2014 0
nov. 01, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0