Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
apr. 16, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 693 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județeane Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare și a unei autoutilitare încărcate cu aproximativ 20 tone de deșeuri.
Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare și a unei autoutilitare conduse de un cetățean german, un italian și un cetățean român. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri și aparate electrocasnice de la diferite societăți comerciale din Germania, Italia și Olanda pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene
Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 20.424 kg de deșeuri, iar autoutilitara cu 44 de aparate electrocasnice, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0