Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
dec. 10, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1390 vizualizari
Desene cu mesaje antiviolență, create de copii sub îndrumarea polițiștilor de prevenire bihoreni, au marcat în Bihor, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, împreună cu reprezentanții Fundației „Lampas” și ai Asociației „Filantropia” Oradea au organizat o serie de manifestări, menite să conştientizeze publicul cu privire la violenţa în familie şi urmările acesteia.
Manifestările organizate de polițiștii de prevenire bihoreni și de partenerii de program au marcat, la 25 noiembrie, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, aducând la cunoştinţa cetăţenilor faptul că acest fenomen reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului.
În acest context, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au desfășurat o serie de activități informativ – preventive, sub forma unor mese rotunde cu elevi, studenți și alți specialiști din domeniu, toate prin prin intermediul unor aplicații on-line.
De asemenea, elevii Liceului de Arte Oradea au creat desene cu mesaje preventive pe tema violenței domestice, care au fost transmise în format electronic polițiștilor și partenerilor de program. Create de copii, cu mult talent și implicare, desenele ilustrează trăirile pe care le au victimele violenței domestice și cuprind mesaje sugestive pentru eradicarea acestui fenomen.
Elevii din clasele a X-a B și a XI- a B de la Liceul de Arte Oradea, coordonați de doamna profesoară Nada Panait, au participat la întâlniri on-line cu polițiștii de prevenire bihoreni și cu reprezentanți ai Fundației „Lampas”, în cadrul cărora și-au prezentat viziunea cu privire la violența domestică și mesajele preventive care au însoțit desenele create de ei.
Desenele au fost expuse de polițiștii de prevenire bihoreni pe blogul „Împreună pentru siguranța bihorenilor”.
Perioada aleasă pentru desfăşurarea campaniei în judeţul Bihor se încadrează între două zile cu semnificaţie: 25 noiembrie – Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi 10 decembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
– Bright Sky RO – o aplicație care vine în sprijinul victimelor violenței domestice:
Totodată, în această perioadă, polițiștii de prevenire bihoreni au desfășurat o serie de activități de popularizare a Campaniei naționale Bright Sky, dedicate violenței domestice, susținute printr-o serie de materiale de suport realizate în campania națională Bright Sky.
Activitățile au constat în discuții on-line cu diverse categorii de cetățeni și în distribuirea materialelor informativ – preventive în zonele considerate frecventate de potențiale victime: sedii de instituții, stații de transport în comun, farmacii, secții de poliție, magazine etc. Peste 300 de afișe cu mesajul campaniei au fost postate de polițiștii de prevenire bihorteni în diverse locuri publice din județ (anexăm foto).
Noutatea constă în crearea unei aplicații gratuite pentru telefonia mobilă – Bright Sky, aplicație care vine în sprijinul victimelor violenței domestice.
Bright Sky România este o aplicație gratuită dezvoltată de Vodafone România în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.
Este disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară și oferă informații persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru cineva cunoscut, inclusiv specialiștilor care își desfășoară activitatea în strânsă legătură cu fenomenul violenței domestice sau altă manifestare a violenței de gen.
Conține, de asemenea, o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află și oferă și posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcție ce folosește text, conținut audio, video sau foto.
Meniul aplicației oferă explicații despre cauzele și consecințele violenței domestice, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate individual pentru creșterea siguranței în mediul online. O parte din aceste resurse se găsesc pe site-ul Poliției Române la secțiunea Prevenire/Violență domestică și sunt accesate direct din aplicație.
Pentru ca potențialele victime să înțeleagă mai bine formele de manifestare ale violenței de gen, sunt descrise acțiunile abuzatorului, sunt combătute prejudecățile și miturile iar utilizatorul își poate evalua rapid siguranța personală în cadrul relației prin simpla completare a unui formular electronic.
Sunt prezentate, de asemenea, informații și sfaturi utile legate de hărțuire și de consimțământul în relațiile sexuale, prezentându-se și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișate cel mai frecvent în relațiile intime.
– Recomandări utile:
* Dacă vă simțiți în pericol, nu ezitați să apelați numărul de urgență 112!
* Pentru propria dvs. protecție, vă sfătuim să descărcați aplicația doar pe un dispozitiv de încredere la care agresorul nu are acces (telefon mobil, tabletă).
* Înainte de a utiliza funcția ”Jurnalul meu”, asigurați-vă că aveți o adresă de e-mail sigură (neștiută de agresor) și că nimeni altcineva nu are acces la ea. Dacă e nevoie, puteți face un cont de e-mail nou. Acolo se vor stoca toate fotografiile, filmele, înregistrările audio pe care le trimiteți dvs. și pe care le puteți folosi ulterior ca probe, la nevoie.
* Este de preferat să completați chestionarele online din aplicație într-un loc unde nu vă întrerupe și nu vă influențează nimeni, pentru ca rezultatul să reflecte cât mai bine adevărul.
* Chestionarele „Sunt expus/ă la risc?” și ”Membru al familiei sau prieten expus riscului” din aplicație sunt concepute pentru a oferi utilizatorilor indicii asupra semnelor de abuz potențial din relația lor sau a rudelor/cunoscuților. Totuși, aceste chestionare nu ar trebui să fie considerate drept singurul indiciu al stării de sănătate a relației. Dacă nu sunteți siguri și simțiți că pericolul este potențial, vă recomandăm întotdeauna să contactați cel mai apropiat serviciu de asistență sau să aflați mai multe despre cum puteți ajuta pe cineva cunoscut, folosind aplicația Bright Sky România.
* În scopuri de confidențialitate/siguranță, unele adrese din instrumentul ”Găsește ajutor” al aplicației nu sunt publicate/afișate. Puteți contacta aceste organizații care oferă servicii de consiliere/adăpost prin telefon și astfel veți afla și adresa exactă.
nov. 04, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 17, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0