Actualizat decembrie 3rd, 2024 7:30 PM
ian. 25, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 784 vizualizari
La finalul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor care s-a desfășurat la Oradea în perioada 13-21 ianuarie 2024, cu tema „Să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău din tot sufletul tău… și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Lc 10, 27), joi, 25 ianuarie a.c., la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a fost deschisă Cutia Albă – simbol al Colectei Comune a cultelor și comunităților creștine din orașul nostru. Prin Cutia Albă, pe parcursul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate, s-a dorit în fiecare lăcaș de cult participarea creștinilor cu gest concret la o activitate caritabilă. În acest an, fondurile strânse, în valoare de 12.267 RON au fost destinate Cantinei Săracilor – Casa Maria Rosa – a Asociației Caritas Eparhial Oradea care oferă zilnic o masă caldă celor peste de 50 de beneficiari, persoane defavorizate din orașul nostru.
La momentul deschiderii Cutiei Albe au luat parte toți reprezentanții cultelor creștine din Oradea participante la Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din acest an – Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică-Lutherană, Biserica Unitariană, Biserica Ortodoxă, Comunitatea Evreilor Mesianici, Biserica Penticostală „Tabor” și Biserica Greco-Catolică – care au început întâlnirea prin rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru” în limbile română, maghiară și ebraică, așa cum s-a obișnuit pe parcursul tuturor zilelor de rugăciune comună pentru unitate. Din partea Bisericii Greco-Catolice de Oradea a participat Pr. Traian Dobrată de la Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea și doamna Laura Ologu, de la Biroul Pastoral EGCO, moderatoarea acestui moment. A fost prezentă și doamna Adela Popa-Ghițulescu, director executiv al Caritas Eparhial Oradea, care a descris activitatea asociației căreia i s-au înmânat banii strânși la Colecta Comună a cultelor și comunităților creștine din Oradea. Apoi, prin tragere la sorți s-a aflat că anul viitor, scopul Cutiei Albe va fi stabilit de Biserica Unitariană, iar în 2026 de Biserica Ortodoxă din Oradea.
La început, Pr. Pék Sándor, protopop al Bisericii Romano-Catolice de Oradea, a subliniat că unul dintre cele mai frumoase daruri primite pe parcursul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Oradea a fost prezența și implicarea tinerilor: „Această săptămână de rugăciune este mai ales pentru tineri, pentru ca ei să trăiască un viitor pașnic, o viață frumoasă; pentru ca nimeni, aici la noi, să nu trebuiască să aibă probleme pentru că aparține unei confesiuni sau etnii anume. Cea mai mare binecuvântare a Domnului este un viitor frumos și pașnic pentru tineretul nostru, pentru copiii noștri!”. Mulțumind în mod special pentru toate energiile investite în această săptămână și nu numai, reprezentatul Bisericii Romano-Catolice a vorbit apoi despre modul în care Colecta Comună a cultelor de anul trecut a fost folosită în sprijinul celor nevoiași: potrivit datelor comunicate de Episcopia Romano-Catolică de Oradea, din cei 11.000 RON strânși în urmă cu un an, 4.000 RON s-au investit în renovarea unei case dărâmate, 2.000 RON au fost folosiți pentru lemne de foc, iar restul de 5.000 au fost investiți în ajutorarea familiilor nevoiașe cu alimente de bază.
După aceea, fiecare reprezentant al cultelor și comunităților creștine participante, a transmis un gând sau o impresie personală, la puține zile de la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din acest an la Oradea. În aceeași zi, În Bazilica „Sf. Paul din Afara Zidurilor” din Roma, unde Papa Francisc prezidează pe 25 ianuarie a.c., rânduiala Vesperelor (rugăciunile de seară) în sărbătorea Convertirii Sfântului Apostol Paul din calendarul roman sau latin, se încheie Octava mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din acest an.
„Sunt recunoscătoare împreună cu Biserica Reformată din Oradea, deoarece după atât de multe «traume istorice» pe care le-au trăit strămoșii noștri și în cadrul creștinismului și referitor la etnii, noi acum de buni ani ne rugăm împreună”, a spus joi doamna Pastor Herdean Gyongyi, Paroh la Parohia reformată ,,Orașul Nou” din Oradea. „Aceasta este o binecuvântare: că ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu din Sfânta Biblie pe care am primit-o cu toții, că ne putem cunoaște, respecta și prin noi, prin alegerea Domnului, eu sper că așa se vor întâlni și oamenii pe stradă. Mai ales în sec al XXI-lea, în zilele noastre, vedem ce este în lume față de creștinism – ură prin arme, ură prin fapte sau ură prin indiferență – este cu atât mai mare această menire: să îl ascultăm pe Dumnezeul nostru și să ne rugăm împreună. Ce frumos este că rugăciunea a adus roada faptelor, pentru că această Cutie Albă o considerăm roada Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate. Să îi ajute Dumnezeu pe toți cei nevoiași și pe toți care ne desfășurăm activitatea în slujba lor. Dumnezeu să binecuvânteze comunitățile noastre și să ne crească credința în Domnul nostru Isus Cristos!”, a încheiat dumneaei.
„Biserica este menită să își asume și rolul de a veghe în societate asupra conștiinței”, a subliniat Părintele paroh Mátyás Attila al Bisericii Evanghelice-Lutherane, gândindu-se la lăcașurile de cult care în Vestul Europei sunt transformate recent în localuri destinate altor atribuții decât rugăciunea– unele transformate în restaurant, fast-food, discotecă. „O profanare a Bisericii creștine, aceasta simt în sufletul meu. Dacă acum 50 de ani ar fi ajuns în acele țări să se roage împreună creștinii poate că nu s-ar fi ajuns în stadiul actual”, a subliniat Părintele evanghelic-lutheran. „Ar fi foarte trist dacă copiii noștri ar ajunge într-o asemenea situație. Este rolul Bisericii Creștine, prin diferitele sale culte sau confesiuni, de a lupta împreună, pentru a face ca mărturia noastră să fie vizibilă în societate. Împreună să fim credibili, nu doar în această Săptămână de Rugăciune pentru Unitate, ci în tot restul anului.”
Au mulțumit deopotrivă pentru aceste zile, scoțând în evidență frumusețea rugăciunii împreună și a carității, domnul Pastor Ruben Popa de la Biserica Penticostală „Tabor”, Părintele Vasile Ungur din partea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Manhig-ul Prescure Doru Aver din partea Comunității Evreilor Mesianici din Oradea și reprezentantul Bisericii Greco-Catolice, Pr. Traian Dobrată.
„La final, mulțumim Domnului pentru toate și, cum ne îndemna Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, la seara de încheiere a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitate 2024, fie ca „Bunul Dumnezeu să ne ajute ca mintea, gândul și sufletul nostru să rămână împreună, mereu, pentru o perioadă de un an și întotdeauna, de-a lungul vieții noastre”!”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă EGCO.
nov. 16, 2024 0
oct. 25, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 01, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!