Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 19, 2016 Andrei Şandor Actualitate, business 0 2658 vizualizari
Ca unul dintre principalii inițiatori ai legii privind posibilitatea ca cetățenii care au luat credite în franci elvețieni să convertească sumele rămase în lei, deputatul Szabo Odon se bucură că actul normativ a pornit la drum din Bihor, ca urmare a unui consens politic din 2013. Regretul președintelui executiv al UDMR județean: s-au pierdut 3 ani în care familii / persoane au fost distruse din cauza poverii ratelor tot mai mari.
Miercuri, 19 octombrie, într-o conferință de presă susținută la Oradea, deputatul a reluat istoria legii, cu mențiunea că proiectul depus de UDMR vorbea de la bun început despre conversia conform ratei de schimb istorice. Adică o măsură care să ajute clientul băncii și nu banca. În schimb, pesedista Ana Birchall a depus și ea, la puțin timp după gestul UDMR, un proiect de lege prin care se dorea ca transformarea în lei a sumelor să se facă la cursul zilei în care se face conversia. Adică o măsură care ar fi ajutat băncile și nicidecum persoanele fizice care s-au împrumutat. Potrivit lui Szabo, a fost necesară intervenția deputatului Liviu Dragnea, fost secretar general al PSD (acum lider național al partidului), pentru ca propunerea lui Birchall să fie modificată prin preluarea prevederilor udemeriste privind rata de schimb (n.b.: conversie conform ratei din ziua încheierii contractului de creditare).
Cu mențiunea că mai este nevoie de promulgarea de către președintele Klaus Iohannis (care poate să mai tragă de timp prin retrimiterea la Parlament sau prin atacarea la Curtea Constituțională), liderul executiv al UDMR Bihor a arătat că legea conversiei creditelor în franci elvețieni face posibilă și rambursarea anticipată, în lei. De asemenea, Szabo Odon transmite o serioasă atenționare, atât pentru bănci, cât și pentru clienți: NICIO clauză suplimentară (în afară de cea referitoare la detaliile conversiei din franci în lei) nu poate fi inclusă în actul adițional care se va întocmi la cererea clientului. Așadar, legea, după ce va intra în vigoare, va fi obligatorie pentru bănci, dacă clienții solicită conversia.
Mai mult decât atât, instituția bancară este obligată, la cererea clientului, să scoată la vedere o simulare a noilor rate (în lei), astfel încât persoana împrumutată să poată compara cu eșalonarea originală (în franci). Potrivit deputatului Szabo, după ce un client solicită să profite de prevederile noii legi, banca este OBLIGATĂ să îi comunice acestuia noul plan de rambursare în cel mult 30 de zile. Așa se face că, dacă legea ar fi promulgată destul de repede și ar apărea în Monitorul Oficial înainte de prima zi a lunii următoare, ratele pe noiembrie ar putea fi deja reconfigurate. Dacă clienții doresc acest lucru.
Szabo Odon a declarat că speră ca această lege să devină operațională cât mai repede și să poată fi de folos unui număr cât mai mare de cetățeni care au luat credite imobiliare în franci elvețieni și care nu mai răzbesc cu ratele de când rata de schimb a acestei valute a explodat. De asemenea, deputatul UDMR speră ca, eventual, noul Parlament să ia în considerare un amendament prin care și creditele în alte valute să poată fi supuse aceleiași proceduri de conversie. Adică să includă în lege și cealaltă parte importantă prevedere a inițiativei din 2013 a formațiunii maghiare.
mart. 15, 2018 0
iun. 20, 2017 1
mai 25, 2017 0
apr. 28, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0