Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 24, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1295 vizualizari
Dezvăluire interesantă făcută luni, 24 septembrie, de președinele PSD Bihor, Ioan Mang. Întrebat dacă, în contextul refuzului PNL Oradea de a-l nominaliza pe deputatul în funcție Octavian Bot pentru a candida la alegerile legislative din acesta an, se așteaptă ca cel în cauză să bată la ușa social-democraților în vederea unei cadidaturi, Mang a declarat că „este prea târziu” să se întâmple acest lucru. Liderul PSD Bihor susține că i-a făcut lui Bot oferta de a intra în partidul său, însă deputatul a refuzat pe motiv că el este un om de dreapta. Ioan Mang spune că discuția pe această temă cu Octavian Bot a avut loc în Parlament, „într-un moment în care votul lui ar fi contat mult”. Adică în perioada premergătoare revenirii deputatului în PNL.
Forul de conducere al organizației orădene a PNL a decis săptămâna trecută ca pe colegiile 8 și 9 (care le revin liberalilor) să candideze consilierii locali Florica Cherecheș și Ioan Cupșa, spre nemulțumirea lui Octavian Bot, cel care ar avea o promisiune fermă din partea președintelui Crin Antonescu cu privire la candidatura din 2012. Cu privire la posibilitatea ca centrul să intervină pentru ca Bot să primească un colegiu, șeful PNL Oradea, Ilie Bolojan, a declara pentru bihorstiri.ro că speră ca liberalii să rămână și mai departe un partid „vertical” (link).
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0