Membru important al UDMR, deputatul bihorean Lakatos Peter începe să se transforme în omologul colegului său Daniel Oajdea. Precum acesta din urmă, Lakatos (foto) critică și el unele mișcări ale Guvernului pe care îl susține în Parlament.
Joi, 3 martie, într-o conferință de presă, demnitarul UDMR s-a arătat mulțumit de relația parafată dintre PNL/PC/PSD și Uniune, la nivel local și, în același timp, foarte nemulțumit privind protocolul semnat ieri, la București, de PDL – UDMR – UNPR și celelalte minorități. În opinia lui Lakatos, documentul semnat în capitală nu este altceva decât „o colecție de bune intenții” și asta din simplul motiv că nu are stabilite termene pentru realizarea anumitor deziderate. În mod oficial, deputatul din Bihor propune ca protocolul central să fie inclusă într-o scrisoare de intenție către Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, iar așteptarea este ca Jeffrey Franks (șeful delegației FMI în România) să fixeze termenele de rigoare. Lakatos Peter nu pare foarte încrezător în capacitatea Guvernului (susținut și de UDMR) de a face ceva de la sine putere, însă, dacă României i se impun anumite chestiuni, s-a dovedit că Executivul poate lua măsuri concrete într-o perioadă definită. De fapt, deputatul bihorean se teme că, neexistând termene precise, „lucrurile nu vor merge în direcția dorită”. Deși întrebat până când mai girează UDMR o asemenea guvernare, parlamentarul s-a eschivat și nu a dorit să riște un răspuns concret. În schimb, Lakatos speră ca efectele pozitive ale măsurilor de austeritate să poată fi simțite de cetățenii României din partea a doua a acestui an. Reacția alesului bihorean vine la mai puțin de o săptămână de la alegerea în fruntea UDMR a ministrului Culturii, Kelemen Hunor și a reconfirmării loialității Uniunii față de PDL.