Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
mart. 22, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1656 vizualizari
După ce, în 2016, Guvernul tehnocrat (prin vocea şefului de atunci al Companiei care se ocupă de drumurile naţionale şi chiar prin cea a ex-ministrului Transporturilor, Sorin Buşe) l-a asigurat că lucrurile se vor rezolva până la finalul anului, viceliderul PNL Bihor reia problema trecerilor la nivel cu cale ferată de pe şoseaua Oradea – Arad. Deputatul Găvrilă Ghilea îi adresează o întrebare lui Ştefan Ioniţă, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cu referire la minimum 3 puncte nevralgice de pe acel drum. „…şi la această dată, lucrarea de modernizare la standarde europene a DN 79 Oradea – Arad este umbrită de abandonarea reabilitării trecerilor la nivel cu calea ferată cu care acest drum naţional se intersectează între localităţile Salonta-Ciumeghiu, la Chişineu-Criş, respectiv Zimandu-Nou”, scrie Ghilea în întrebarea adresată şefului CNAIR. Parlamentarul liberal arată că „gradul de confort şi siguranţă rutieră a participanţilor la trafic este diminuat semnificativ” prin lăsarea de izbelişte a acelor treceri la nivel. Deputatul PNL mai spune că „la ore de vârf, pe acest drum naţional se creează veritabile ambuteiaje în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată, care nu pot fi traversate decât în condiţii de viteză de rulare minimă şi abilităţi maxime de pilotare printre obstacole din partea conducătorilor auto”. Date fiind cele de mai sus, Găvrilă Ghilea cere ca Ministerul de resort, prin CNAIR, să avanseze o dată fermă la care şi această parte a lucrărilor aferente DN 79 va fi finalizată.
foto – europafm.ro
nov. 10, 2024 0
iul. 27, 2017 0
iul. 24, 2017 0
apr. 25, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0