Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
feb. 01, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1457 vizualizari
Reversul medaliei pentru parlamentarii de Oradea ai USL: oamenii încep să îi caute pentru rezolvarea problemelor care țin de Consiliul Local. Lucru care era de așteptat după ce îndemnul primarului Ilie Bolojan în campania electorală a fost ca oamenii să voteze candidații USL pentru că ei vor ajuta sprijini proiectele Municipalității și vor face ca orădenii să traiască mai bine. Vineri, deputatul PNL Florica Cherecheș (foto) și-a prezentat Biroul Parlamentar. Acesta se situează în centrul orașului, la etajul I al imobilului de pe str. Roman Ciorogariu nr. 24. Fostul consilier local spune că activitatea efectivă a început azi (1 februarie), dar că au fost deja oameni care au căutat-o și în ultimele două săptămâni, după ce au aflat unde anume va avea biorul. „Majoritatea vin cu probleme locale”, recunoaște Cherecheș, precizând că, așa cum era de așteptat, cetățenii nu fac diferența între sarcinile unui deputat sau senator și cele ale unui ales local. Iar pentru că în calitate de șefă a Comisiei Sociale din cadrul Consiliului Local Oradea a dobândit o oarecare notorietate în rândul oamenilor, ea este căutată și acum pentru a rezolva chestiuni legate de locuințe sau/și locuri de muncă. „Dacă am avea un sac cu locuințe, unul cu bani și unul cu slujbe, i-am mulțumi pe toți”, a declarat parlamentarul liberal și a adăugat, destul de inhibată, că singurul lucru pe care îl poate face este să îi îndrume pe cetățeni spre instituțiile locale care le-ar putea rezolva problemele. „Empatie. Măcar atât putem face”, spune Florica Cherecheș, care a recunoscut reporterului bihorstiri.ro că se aștepta la asemenea jalbe. Desigur, am adăuga noi, în campania electorală – și aici nu este vina deputatei Cherecheș -, social-liberalii ignorau sau luau în derâdere atenționările altor competitori politici sau ale presei privind capcana pe care, poate fără să vrea, o întind alegătorilor. Acum, aleșii Puterii se vor confrunta cu „asaltul” celor care i-au votat și pentru că au crezut că „votând USL votezi pentru Oradea”, în speranța (neinfirmată în campanie) că parlamentarii se vor implica și în chestiuni ce țin de Consiliul Local și de Primărie.
Florica Cherecheș a fost aleasă în Colegiul 9 Camera Deputaților, reprezentând zona de centru a Municipiului Oradea. Cu toate acestea, deputatul spune că ușa biroului ei este deschică oricărui cetățean al orașului. Audiențele vor fi ținute vineri, între orele 9 – 11. De luni (4 februarie), orădenii se vor putea programa și telefonic sunând la 0359.411.955. Cherecheș a declarat că a preferat să nu aștepte ca Primăria să îi aloce un spațiu disponibil și a ales să închirieze un birou de la un proprietar privat, cu atât mai mult cu cât acesta se află lângă sediul Asociației Integra la care fostul consilier local a lucrat într-o vreme.
[nggallery id=1443]
Ca element de culoare, liberala a mărturisit că a preluat mobilierul și aparatura IT din biroul ei de la fostul deputat PDL Ștefan Seremi (care avea sediu în Sânmartin). Potrivit Floricăi Cherecheș, a fost cea mai simplă și utilă soluție, astfel nici Seremi nefiind nevoit să își transporte la București echipamentul care figurează pe inventarul Camerei Deputaților. Cherecheș este primul demnitar nou de Bihor care și-a deschis birou pentru audiențe.
iul. 28, 2017 0
iul. 13, 2017 0
iun. 22, 2017 0
mai 11, 2017 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0