Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 28, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 935 vizualizari
Marți, 27 iunie, la ora 23.12, pe strada Republicii din municipiul Oradea, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul care conducea autotursimul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
De asemenea, luni, 26 iunie, la ora 23.54, pe strada Ogorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism.
Și în acest caz, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că orădeanul de 18 ani, care conducea autoturismul, ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive.
*
Sărand / Depistat în trafic, în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept și aflându-se sub influența alcoolului
Marți, 27 iunie, în jurul orei 21.30, pe drumul județean 767/E, între localitățile bihorene Sărand și Alparea, polițiștii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală Oradea au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și o concentrație alcoolică de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea.
*
Oradea / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Marți, 27 iunie, la ora 07.19, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Marghita / Cercetat penal pentru conducere fără permis
Marți, 27 iunie, la ora 20.05, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Marghita au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din municipiul Carei, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Marghita, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Marghita.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 01, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0