Depistată de polițiști în trafic, în timp ce conducea, fără a avea acest drept

La data de 17 septembrie, pe strada Piața Samuil Vulcan din municipiul Beiuș, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic o femeie, de 34 de ani, din municipiul Vaslui, județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările.

*

A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

nu deținea permis de conducere;

– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

Distribuie