La data de 6 septembrie, la ora 14.00, pe Șoseaua Borșului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 127 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.
Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenta substantelor psihoactive.
De asemenea, în ce privește depășirea limitei legale de viteză, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu 9 puncte amendă, în valoare de 1.822,5 lei, conform prevederilor legale.
*
Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului
La data de 10 septembrie, la ora 00.32, pe drumul județean 108 I, în localitatea Aștileu, județul Bihor, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat, de 57 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările..
*
Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat
La data de 8 septembrie, la ora 19.30, pe drumul județean 709 A, în localitatea Belfir, județul Bihor, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.