În această perioadă, Piața Agroalimentară Cetate (foto – crisana.ro) este vizată de investiții noi. Pe lângă lucrările de la acoperișul halei de legume, Administrația Domeniului Public (ADP) anunță și extinderea copertinei ușoare. Licitația a fost câștigată de firma Deni-Flor Service. Conform purtătorului de cuvânt al ADP, Florin Alexandru, Lucrările vor dura 4 luni și vor începe în curând, „după constituirea garanţiei de bună execuţie de către executant şi emiterea ordinului de începere a lucrărilor de către beneficiar”. Investiția presupune extinderea copertinei peste sectoarele bazar, flori și artizanat. ADP asigură finanțarea de aproape 650.000 lei din surse proprii.