Actualizat decembrie 4th, 2024 12:15 AM
oct. 08, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1376 vizualizari
Echipa naţională de tăietori de lemne s-a întors în urmă cu câteva sătpămâni de la Campionatul Mondial STIHL Timbersports, desfăşurat la St. Johann, Tirol, Austria. Căpitanul echipei, Nagy Botond, va face o demonstraţie, în premieră, a unei probe de la Mondiale – tăierea unui buştean în câteva secunde, cu un super-motoferestrău de 60 CP şi o viteză a lanţului de peste 240 km/h. Potrivit unei declaraţii făcute de Nagy Botond, echipa, de altfel recent formată, în acest an, are de gând să investească în special în creşterea bazei de selecţie, având uşile deschise pentru toţi cei care simt că pot face performanţă într-o astfel de competiţie. În paralel, conducerea echipei vrea să se orienteze spre o promovare mai bună. Cei care ar dori să devină atleţi Stihl Timbersports sunt invitaţi să-şi încerce puterile sâmbătă, pe platorul de pe strada Independenţei.
Prima participare românească la campionatul mondial a fost reprezentantă de Botond Nagy (antrenorul lotului naţional al României), Costel Pleş (medaliat cu aur la Campionatul Naţional al României din 2010), Dan Petrescu (medaliat cu argint), Nicolae Nyamcsuk (medaliat cu bronz) şi Ion Nyamcsuk.
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!