Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 05, 2024 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 884 vizualizari
Universitatea din Oradea este o instituție de învățământ superior autonomă care se organizează și funcționează independent de orice ingerințe ideologice, politice sau religioase.
Luând în considerare prevederile art. 25 din LÎS nr. 199/2023, conform căruia „în instituțiile de învățământ superior şi în toate componentele lor organizatorice sunt interzise activitățile care constau în prozelitism politic şi/sau religios” vă informăm că la Universitatea din Oradea, în spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online, sunt interzise orice activități cu caracter politic, cum ar fi:
Nerespectarea acestor prevederi constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii.
Precizăm că în spațiile Universității din Oradea este permisă organizarea de dezbateri politice/activităţi care vizează exclusiv stimularea participării la vot a tinerilor şi dezvoltarea cetăţeniei active a acestora, într-o societate democratică, dar cu respectarea/prezentarea unei abordări echidistante față de partidele politice și orientările politice disponibile.
sept. 09, 2024 0
nov. 07, 2023 0
sept. 30, 2023 0
iun. 11, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0