Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 09, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1302 vizualizari
Salvatorii montani din Bihor vor să pregătească populația excursionistă pentru problemele pe care aceasta ar putea-o întâmpina în drumurile prin munții noștri. Chiar la începutul sezonului estival, pe 1 iunie, salvamontiștii din Bihor au efectuat 2 intervenţii: un caz de accidentare şi unul de rătăcire. Victimele făceau parte, culmea, din același grup. Potrivit vicepreședintelui executiv al Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo (SJSS) Bihor, Adrian Marin, grupul a inclus și copii de vârstă şcolară și a pornit iniţial pe unul din traseele care pleaca din Vârtop, la Groapa Ruginoasa, pe marcaj „cruce roşie”. Marin spune că absolut toți erau „echipați neadecvat”, ceea ce denotă superficialitate (sau dezinteres) și din partea însoțitorilor. Mai pe românește, copiii aveau îmbrăcăminte uşoară, lejeră, în ciuda vremii nefavorabile, respectiv pantofi sport. Apoi, drumeții au schimbat, se pare, traseul spre Valea Sighiştelului, pe „triunghi albastru”. Problemele au început să apară când unul dintre copii a alunecat şi a suferit o fractură de cot. „Accidentul a fost semnalat la 112, s-a cerut ajutor, iar salvamonţiştii aflaţi în patrulă la Vârtop au intervenit prompt, imobilizând victima şi asigurând evacuarea acesteia până la punctul unde a putut fi predată unei ambulanţe SMURD”, spune Adrian Marin. Aventura nu se încheie așa deoarece imediat după confirmarea intervenţiei Salvamont grupul s-a scindat în două, cei mai mulți excursioniști decidând să continue drumul. „A urmat o noua schimbare neprevăzută de traseu, pe marcajul Punct roşu spre Peştera Urşilor, cu toate că autocarul îi aştepta la capatul văii Sighiştel”, relatează același șef de la Salvamont. Participanții la această deplasare montană au fost surprinşi de lăsarea serii și nimeni din grup nu avea nici măcar o lanternă. Așa se face că SJSS a fost solicitat să îi ajute din nou, intervenția finalizându-se în cursul nopții, pe la ora 3:20.
Având în vedere cele întâmplate recent în Bihor, specialiștii în salvare montană atrag atenția asupra situațiilor care se pot ivi în aventurile celor care nu-și iau măsurile de siguranță. Nici măcar pe cele minime. Descărcați și lecturați fișierul Salvamont pentru a vedea cum ar trebui să vă comportați pentru a nu ajunge în situația de a solicita sprijinul profesioniștilor pe munte.
nov. 23, 2021 0
iun. 26, 2017 0
ian. 27, 2017 0
ian. 23, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0