Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
mart. 25, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2704 vizualizari
Moment nostalgic pentru șeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa, care, în cadrul ședinței festive de azi (25 martie), organizată cu ocazia Zilei Poliției, a relatat despre modul în care l-a „șantajat” pe fostul șef al instituției, Lazăr Cârjan. Cu complicitatea superiorului său direct de atunci, colonelul Pușcău. În prezența prefectului Claudiu Pop și a președintelui CJ, Cornel Popa, de pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, Popa i-a omagiat pe seniorii Poliției bihorene amintitndu-și de modul în care a reușit să obțină un post în Oradea. Tânăr ofițer fiind, actualul chestor a fost repartizat la Aleșd, dar avea familia în municipiul reședință de județ. Colonelul Pușcău l-a dus în fața comandantului Cârjan și i-a cerut acestuia să aprobe ca Popa să rămână la Oradea „Nici vorbă! Avem nevoie de ofițeri la Aleșd”, a venit răspunsul șefului mare. Potrivit celor povestite azi de Liviu Popa, însuși Pușcău i-a solicitat să își scrie demisia. „Mi s-au rupt genunchii”, își amintește chestorul, dar a făcut exact cum i s-a cerut, iar apoi s-a mai dus o dată la generalul Cârjan cu o ultimă rugăminte de a fi adus la Oradea. Și cu demisia în buzunar. Pus în fața faptului împlinit și recunoscând opera lui Pușcău, șeful de atunci al IPJ a aprobat transferul sub amenințarea că dacă va fi un eșec, atunci va zbura și Pușcău. Se pare că Popa a confirmat.
feb. 07, 2017 0
sept. 22, 2016 0
sept. 22, 2016 0
sept. 20, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0