Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 09, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 2508 vizualizari
Programe de toate felurile și pentru toate gusturile în aceste zile, cu ocazia apropierii datei de 12 octombrie, Ziua Oradiei. Ca de fiecare dacă, în ziua cu pricina, Consiliul Local se va întruni în ședință festivă, de la ora 12. În cadrul ei, conform tradiției din anii trecuți, participanții vor putea asculta diverse alocuțiuni referitoare la trecutul orașului, momentul fiind cu atât mai important cu cât, în 2013, se împlinesc 900 de ani de la prima atestare documentară a urbei. După întrunirea festivă a aleșilor orădenilor, tot sâmbătă, trecutul va fi evocat cu ajutorul unei demonstraţii de tir cu arcul medieval, această activitate urmând a avea loc în fața Primăriei Oradea. Ca de obicei, în programul zilei de 12 octombrie au loc și depuneri de coroane (la statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, dar și la casa memorială Aurel Lazăr și la statuia fostului primar, pe corso). Amatorii de manifestări mai puțin oficiale vor avea la dispoziție meniul pregătit pentru ultimul weekend al Toamnei orădene. Sâmbătă, 12 octombrie, doritorii de muzică sunt așteptați de la ora 18 în Parcul 1 Decembrie. Pe scena de acolo vor avea loc concertele susținute de artiștii invitați: Anysound, Magneton, Nagy Fero și Beatrice, Sherby, CRBL și Smiley. Ziua dedicate orașului nostrum se va încheia cu un regulamentar foc de artificii. Duminică, de la ora 19, în ultima seară din Festivalul Toamna Orădeană, Direcția 5 și Cargo vor fi starurile pentru care cetățenii vor putea ieși din case.
Trebuie precizat că Primăria a informat ieri că, în această perioadă, toți cei care au treabă cu administrația locală și trec pe la sediul ei din Piața Unirii primesc drept amintire un fanion (foto) creat special pentru a marca 900 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
nov. 13, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0