Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 24, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1183 vizualizari
Pentru a preveni eventualul dezinteres și posibila neimplicare a unora în campania electorală din noiembrie, conducerea filialei județene a PSD Bihor a propus un schimb de colegii celor din PNL. Concret, președintele social-democraților, Ioan Mang, i-a propus omologului său liberal, Cornel Popa, să se gândească la o inversare a două dintre colegiilor senatoriale pe care cele două partide și le-au împărțit deja. Conform înțelegerii, urmează ca USL să nominalizeze candidați liberali pentru colegiile 1 și 2, respectov social-democrați pentru colegiile 3 și 4. Ideea lui Mang este ca, „pentru a mobiliza întreg electoratul USL”, colegiile 3 și 2 să fie schimbate. Adică nu PNL, ci PSD să propună candidatul pentru Colegiul 2 Senat, cel în care a fost ales Cornel Popa în anul 2008, iar PNL să se aleagă cu colegiul încă deținut de fostul pedelist Petru Filip (trecut la PSD). Argumentele liderului pesedist țin de faptul că astfel „deputații liberali de pe colegiile 3 și 4 vor merge în campanie cu un senator PSD”, iar deputații social-democrați din colegiile 5, 6 și 7 vor putea face campanie împreună cu candidatul PNL la Senat în colegiul 3. Fostul senator mai spune că cele două colegii senatoriale care ating Municipiul Oradea (3 și 4) vor da cu siguranță oameni de la USL, deci avantajul acestui schimb propus liderului PNL Bihor este unul de natură să aducă tot electoratul la vot. Iar social-democrații se arată convinși că pot face acest lucru chiar și într-o zonă în care nu au decât câțiva primari. Ioan Mang susține că a discutat despre această problemă în urmă cu luni de zile și cu Ilie Bolojan, președintele PNL Oradea, care s-ar fi arătat „absolut de acord că trebuie să suprapunem colegiile; așa cum se face la Oradea, unde colegiile 8 și 9 sunt candidați de la PNL, iar candidatul pentru Senat în colegiul care le include pe acestea este de la PSD”. Potrivit liderului filialei bihorene a PSD, dacă se va reuși o asemenea „împerechere” în toate zonele, electoratul și activiștii ambelor partide vor fi mobilizați și vor avea interesul să se implice în campania electorală, respectiv să meargă la urne în 9 decembrie. Valabil și pentru „cei care nu cred nici în PSD, nici în PNL, dar cred în varianta USL”.
Mang a declarat luni că încă nu a primit răspuns de la Cornel Popa, dar s-a arătat foarte încrezător în victoria fără drept de apel a USL în județ. Mizând pe votul politic de la alegerile locale din iunie, președintele PSD Bihor spune că printr-o mobilizare exemplară pot fi obșinute 3 fotolii de senator și 6 de deputați în județul nostru. Dar minimum, în opinia lui Ioan Mang, este ca USL să primească voturile necesare pentru a trimite în Parlament 2 senatori și 4 sau 5 deputați.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0