Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
apr. 23, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2390 vizualizari
Nici vorbă ca scandalul politic de la Consiliul Judeţean (CJ) Bihor să ajungă la final. Cu două zile înainte de şedinţa de plen de final de aprilie, preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a spulberat orice eventuală speranţă a Executivului. Liberalii nu vor vota bugetul decât dacă Puterea acceptă, pe de o parte, să împartă banii fiind atentă la cei aproape 50 de primari PNL, iar pe de o parte să fie de acord cu un pact multianual prin care 75% din buget să fie alocaţi în mod echitabil (proporţional cu numărul de primari, respectiv ponderea partidelor în legislativul judeţean), restul de 25% putând să rămână, oarecum, la dispoziţia conducerii instituţiei chiar şi în vederea favorizării primarilor de aceeaşi culoare politică.
Bolojan pare extrem de pornit să pedaleze pe această linie şi respinge vehement acuzele cum că PNL este de vină pentru neplata integrală a salariilor angajaţilor CJ şi ai celor din entităţile subordonate. În conferinţa de presă de azi, 23 aprilie, şeful filialei bihorene a PNL i-a descris pe cei ce formează actuala coaliţie de la CJ drept „cei care au confiscat” şefia Bihorului, arătând şi modul discutabil în care,
într-un singur an, Puterea de la CJ a alocat peste 700.000 euro pentru culte, organizaţii neguvernamentale şi diverse asociaţii şi fundaţii apropiate partidelor care formează coaliţia de conducere a Bihorului. A fost un exemplu de proastă gestionare a banului public, un alt motiv pentru care, potrivit preşedintelui PNL Bihor, oamenii lui din CJ nu vor vota bugetul. Mai mult, pornind de la cele de mai sus, Ilie Bolojan le transmite, practic, angajaaţilor care aşteaptă cu sufeltul la gură ziua de salariu că nu PNL, ci Executivul judeţului este de vină pentru lefurile parţiale, respectiv pentru pericolul neplăţii totale a banilor cuveniţi. Tot azi, liderul liberal a contestat stilul de conducere al PSD/UDMR/ALDE semnalând că nu este normal şi nici eficient ca 50% din veniturile CJ să meargă pe salarii. În altă ordine de idei, şeful liberalilor bihoreni spune că PNL nu a blocat dezvoltarea judeţului, a votat mereu şi va vota mereu proiectele care sunt într-adevăr necesare pentru prosperitatea Bihorului.
Referitor la pactul multianual propus, preşedintele Bolojan promite că PNL este dispus să respecte o asemenea înţelegere până în anul 2024, indiferent cine va câştiga alegerile locale din 2020.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0