Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
aug. 21, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 1823 vizualizari
Campioana României la baschet masculin, formația CSM CSU Oradea a pus în vânzare, începând de marți, abonamentele pentru sezonul 2018-2019. „Acestea vor fi valabile pentru toate meciurile de pe teren propriu organizate de către clubul nostru, fie ele în Liga Națională sau în Cupele Europene”, după cum precizează conducerea clubului.
De precizat că de această dată, cardurile de abonat vor fi însoțite de un Fan-Pack, „cadou pentru cei care acceptă provocarea celor 1.000”, după cum mai precizează clubul orădean, pe site-ul oficial. În fapt este vorba despre un proiect pe care clubul CSM îl organizează, pentru ca echipa de baschet bihoreană să fie prima din România cu peste 1000 de abonați.
„Întreg proiectul nostru a fost o provocare. Un vis împlinit împreună de niște suporteri extrem de frumoși, îndrăgostiți iremediabil de baschet. Fiindcă ne place să avem vise mărețe și fiindcă știm că și vouă vă plac provocările – vă lansăm una. Aceea de a fi prima echipă de baschet din România cu peste 1.000 de abonați”, mai transmit reprezentanții echipei campioane.
Vânzarea abonamentelor pentru noul sezon a demarat marți la ora 10, iar prețurile acestora au rămas aceleași din sezonul precedent, cu adăugarea unei noi categorii pentru copiii și elevii sub 18 ani – care vor avea un preț de acces de 75 de lei. Pentru adulți, în schimb, prețurile vor fi de 275 de lei, respectiv 200 de lei pentru abonații vechi, pentru cei noi prețurile fiind de 300, respectiv 220 lei.
„Tarifele abonamentelor rămân neschimbate, chiar dacă prețurile biletelor la meciurile importante din fazele superioare ale campionatului și la cele din Europa vor fi majorate. Acest lucru tocmai pentru că ne dorim să oferim facilități ridicate celor care au fost alături de noi peste ani, sau vor fi de acum înainte, continuând tradiția celor mai frumoși ani ai baschetului ordădean”, transmite conducerea clubului orădean.
Programul de comercializare al abonamentelor este între orele 10:00 și 14:00, la sediul slubului, situat pe strada Primăriei, nr. 3, respectiv de la ora 16:00 la ora 19:00, la Arena Antonio Alexe (la intrarea principală).
„Abonații vechi vor avea locurile rezervate în sistem timp de 2 săptămâni – până pe data de 04.09.2018, perioadă de timp în care vor putea să și-l revendice. Locurile nerevendicate până la acea dată vor fi eliberate din sistem, fiind puse la comercializare generală. Doritorii vor trebui să aibă asupra lor fie cardul de abonat din sezonul precedent, fie un act de identitate”, mai precizează clubul bihorean.
apr. 04, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 23, 2025 0
mart. 20, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0