În ritm de muzică de fanfară care va acompania festivitățile dedicate și obținerii independenței de stat a României, luni (9 mai), în Oradea demarează două lucrări importante.
Pe de o parte, este vorba despre recoafarea Pieței București (foto stânga – zona Gării Centrale), executată de firma Drumuri Orășenești. Aceasta a preluat amplasamentul încă din data de 4 mai și urmează să lucreze timp de trei luni de zile. Printre cele ce vor fi executate se numără și două girații: una la intersecția cu str. Săvineștilor și a doua la intersecția cu str. Berzei.
Tot luni, 9 mai, de la ora 8:30, circulația pe pasajul CFR de lângă blocul ANL de pe str. Ștefan cel Mare va fi închisă. Reabilitarea podului rutier (foto dreapta) va dura până la mijlocul lunii septembrie și a fost adjudecată de firma Abed Nego. Șoferii trebuie să știe că, de luni dimineața, accesul spre şi dinspre străzile de pe Dealul Viilor se va face pe rute ocolitoare.