De doi bani speranţă

România a câştigat în Luxemburg dar rezultatele celorlalte meciuri din grupa D nu îi ajută prea mult pe tricolori în încercarea de a se califica la Campionatul European din 2012.

Pe stadionul Dinamo din Minsk, naţionala Bosniei a rezolvat duelul cu Belarus din primele 25 de minute. Salihovic a deschis scorul din penalty, pentru ca Medunjanin să înscrie pentru 2-0, scor care avea să se păstreze până la final. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Safet Susic acumulează 13 puncte şi urcă pe poziţia a doua, graţie golaverajului.
La Tirana, Franţa a învins Albania cu 2-1şi a luat o opţiune importantă pentru calificare. Benzema a deschis scorul în minutul 11, atacantul lui Real Madrid pasându-i decisiv lui M’Vila pentru golul de 2-0, şapte minute mai târziu. Albanezii au încercat să revină în partea a doua, dar nu au reuşit decât să reducă din diferenţă, prin Bogdani, care l-a învins pe Lloris îmediat după revenirea de la vestiare. Elevii lui Laurent Blanc au ţinut de scor până la final şi şi-au consolidat poziţia de lideri în grupă, cu 16 puncte.
Următoarele meciuri din grupa D vor avea loc pe 6 septembrie. În afara partidei România-Franţa de la Bucureşti, Bosnia va întâlni din nou Belarusul, de acastă dată la Zenica, în timp de Luxemburg va juca pe teren propriul derbyul codaşelor cu Albania.
Clasament grupa D
1.Franţa 16p (7j)
2.Bosnia 13p (7j)
3.Belarus 12p (8j)
4.România 11p (7j)
5.Albania 8p (7j)

6.Luxemburg 1p (8j).

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

28 − 27 =