În urma Adunării Generale a Zonei Metropolitane Oradea (ZMO), postul de director general al acestei entități i-a fost „pasat” lui Ciprian Barna (foto), coordonator proiecte în cadrul ZMO. Biroul de Presă al Primăriei Oradea informează că noul director general a contribuit până acum la elaborarea şi implementarea unei mari părți a principalelor proiecte de dezvoltare locală. Este vorba despre proiecte asumate de ZMO, dar și de unele unitaţi administrativ-teritoriale din cadrul acesteia. Predecesorul lui Ciprian Barna, Adrian Foghiș, a fost la cârma Zonei din toamna anului 2008, înlocuindu-l pe controversatul Marcel Tarța.