Adică de vecinii ei. Din câte a putut afla bihorstiri.ro, Primăria Oradea a primit o hârtie de la președintele Asociației de Proprietari cu pricina, prin care i se cere să continue șantierul și să le facă locatarilor locuri de parcare. Din acelea standard și nu exclusiviste, la doi metri de geamurile apartamentelor, așa cum și-a construit acum 5 ani Silvia Bochiș. Adică se cam confirmă că prea puțin o interesează pe cetățeancă de spațiul verde și de păstrarea distanței impuse de Ministerul Sănătății, ci o doare pierderea locului de parcare personal, amenajat cu dale în fața locuinței sale. Potrivit surselor noastre, însuși președintele Asociației ar fi discutat cu primarul Bolojan pe tema lucrărilor, explicând că, cică, cu a știut ce a semnat atunci când a dat autograf pe hârtia trimisă Primăriei, prin care se cerea, „în numele locatarilor”, sistarea lucrărilor. Reamintim că termenul în procesul intentat Municipalității de către avocata Silvia Bochiș a fost stabilit pentru vineri, 5 noiembrie.