Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
mai 29, 2018 Florin Coman Actualitate 0 2250 vizualizari
E revoltă cetăţenească în toată regula în comuna Toboliu. Utilajele de mare tonaj şi aparatura de depistare a hidrocarburilor aflate în slujba companiei sârbe NIS Petrol (apendice al ruşilor de la Gazprom) au cotropit teritoriul localităţii din apropiere de Oradea şi au călcat în roţi culturile cetăţenilor. Doar că, aşa cum presa a relatat în trecutul nu foarte îndepărtat, explorarea este posibilă după ce firma care le-a comandat a ajuns la înţelegere cu bihorenii din Toboliu, aceştia semnând că sunt de acord cu efectuarea explorărilor. Iar Primăria Toboliu a încasat nişte bani în contrapartidă. Acum, văzând cu ce se mânâncă activitatea şi că aceasta riscă să le afecteze iremediabil culturile legumicole, cetăţenii de acolo cer ca lucrările să înceteze, iar investitorii să îşi ia adio de la acea zonă. Lucru care e puţin probabil să se întâmple, căci Toboliu, alături de comunele Girișul de Criș, Sântandrei, Sânnicolau Român, Gepiu și Nojorid sunt parte a perimetrului denumit EX-3 Băile Felix, pe care Statul Român l-a concesionat companiei NIS Petrol. Miza e prea importantă pentru ca „uriaşul” să se împiedice de nişte cultivatori de varză şi alte legume. Cu toate acestea, locuitorii comunei sunt foc şi pară inclusiv pe primarul liberal Pavel Maier, cel care a permis circulaţia în intravilanul din Toboliu a utilajelor căutătoare de hidrocarburi.
foto – Jurnal bihorean
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0