Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 10, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1694 vizualizari
Vineri, 13 decembrie, Asociația Pro Bambini cheamă orădenii iubitori de tradiții și obiceiuri ancestrale la Teatrul Regina Maria. Acolo va avea loc ediția din acest an a spectacolului „Asta-i datina străveche”, eveniment ce reunește vreo 300 de copii din mai multe zone ale țării și din Ungaria. Organizatorii frumoasei manifestări își propun să continue tradiția de dinainte de Sărbători și să prezinte porturi populare, colinde vechi și mai noi, dar și să promoveze tradițiile de Crăciun și de Anul Nou, tradiții cum numai la români există. Având în vedere participarea din Ungaria, evenimentul se vrea și un schimb multicultural și interetnic între elevii și profesorii școlilor din județele participante și din țara vecină. Așa cum s-a întâmplat și în 2012, „Asta-i datina străveche” va începe în stradă, cu o paradă a grupurilor participante, vineri, de la ora 14. Traseul stabilit pentru plimbare va fi: Casa de Cultură a Sindicatelor, Prefectura Bihor, Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea. La fiecare dintre aceste instituții, copiii vor interpreta colinde din zonele lor de proveniență.
Spectacolul de la Teatrul Regina Maria va începe la ora 17 și va fi, de fapt, un concurs în juriul căruia vor lua loc reprezetnați ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Centrului de Promovare a Culturii Tradiționale Bihor și Direcției Județene pentru Cultură. Șeful acesteia, Lucian Silaghi, va prezida juriul din care vor mai face parte artistul Florin Hinsu și profesorul Aurica Bonțiu (Liceul de Artă). Pe lângă diplomele și trofeele pe care toți participanții păstrători de datini le vor primi, ediția din acest an a acțiunii „Asta-i datina străveche” se lasă cu două premii speciale: o sesiune de înregistrare la Hora TV și o sesiune de înregistrare la studioul lui Florin Hinsu.
Lista invitaților este bogată: Ansamblul Folcloric ,,Rezgo’’ – Uileacul de Beiuş (coordonator: Szabo Amalia), „Szechenyi Istvan” Tagiskola Tanccsoport – Berettyoujfalu, Ungaria (coordonatori: Berzane Rakosi Marta și Bach Judith), Ansamblul Folcloric ,,Dobașii’’ – Vadu Izei, Maramureş (coordonator: Gheorghe Filimon), Ansamblul Folcloric ,,Valea Someșului” al Asociației Culturale ,,Valea Someșului” – Gherla, Cluj (coordonator – prof. Ovidiu Todea, instructor dansuri – Ilie Țegean, conducere muzicală – Nelu Boca), Ansamblul Liceului Tehnologic ,,Ion Căian Românu’’ – Căianu Mic, Bistriţa-Năsăud (coordonatori – prof. Mihaela Retegan, prof. Gheorghe Retegan, prof. Ovidiu Boca), Ansamblul Folcloric ,,Sveti Nicola’’ – Diniaș, Timiș (coordonator: Jelco-Miodrag Todorov), Ansamblul Folcloric ,,Junii Șimăndani’’ – Șimand, Arad (coordonator: pr. Roman Dubeștean), Ansamblul Folcloric ,,Sânzâienele’’ al Clubului Copiilor Negrești-Oaș – Satu-Mare (coordonatori – prof. Maria Tripon, prof. Gabriela Silvășan), Ansamblul Folcloric ,,Brâulețul’’ al Palatului Copiilor și Elevilor Alexandria, Teleorman (coordonatori – prof. Marian Căldărușa, coregrafi – prof. Floriana Aurel, prof. Gabriel Cârjan), Ansamblul Folcloric ,,Florile Bihorului’’ al Palatului Copiilor şi Elevilor din Oradea (coordonatori – prof. Dan Nicolae Peter, coregraf – prof. Floare Negrău, prof. instrumentist – Marius Marcu) și Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei, Sălaj. Invitați speciali sunt membrii Grupului „Iza” din Mramureș (condus de Ioan Pop). Prezentatoarea evenimentului de la Teatrul Regina Maria va fi naista Oana Lianu și va susține un recital și Emilia Borza Sugar.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0