Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 10, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1172 vizualizari
În cadrul Campaniei „Singuri acasă – ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!”, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea le-a oferit copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, o zi de vacanță plină de surprize.
Desfăşurat pe parcursul întregii zile, evenimentul a adus copiilor bucuria unei zile de vacanţă de neuitat. Astfel, ziua a început cu o întâlnire la filigoria din curtea Direcției de Asistență Socială Oradea, unde ne-am cunoscut mai bine și ne-am familiarizat unii cu alții. A urmat apoi înviorarea de dimineață la o sală de fitness din vecinătate, unde un instructor le-a arătat copiilor câteva elemente de gimnastică specifice vârstei, bine știut fiind faptul că pentru copii, mișcarea este esențială pentru dezvoltarea lor armonioasă, atât fizică, cât și psihică.
Cu sprijinul colegilor de la S.C.OTL S.A., copiii au vizitat orașul nostru frumos cu autobuzul turistic, prima escală fiind pe Dealul Ciuperca, unde au înălțat zmeie, spre marea încântare a celor prezenți. A fost un bun prilej de a face fotografii și de a ne bucura de natură și de priveliștea oferită de unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale urbei noastre.
A urmat vizita la Cetatea Oradea și la Muzeul din incinta acesteia, unde, alături de un ghid, au descoperit povestea Cetății, trecutul istoric al acesteia, arhitectura, legendele existente cu privire la anumite evenimente care i-au marcat existența și o vizită la Discoteca anilor 70-80, spre marea lor încântare. La finalul vizitei, toți copiii au savurat împreună o delicioasă pizza.
Surprizele au continuat, și pentru că luni începe din nou școala, copiii au primit cadouri utile, respectiv un penar complet echipat cu cele necesare începerii noului an școlar și câte un stilou.
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea sprijină familiile cu copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, urmărind menţinerea relaţiilor personale ale copiilor cu părinţii și cu rudele, prin consiliere psihologică gratuită, atât copiilor, cât şi persoanelor în grija cărora rămân aceştia, organizează programe de educaţie parentală, organizează întâlniri cu persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor şi nu în ultimul rând, sprijină menţinerea unui contact permanent între reprezentanţii unităţii de învăţământ pe care o frecventează copilul şi persoana în grija căreia acesta a fost lăsat de către părinţi.
,,Încercăm să venim mereu în sprijinul comunității prin serviciile sociale pe care le oferim și prin activitățile pe care le desfășurăm împreună cu colegii din cadrul DASO, care s-au obișnuit să fie mereu aproape de semenii noștri, și alături de partenerii noștri care ne sprijină să putem oferi mici bucurii. Prin intermediul campaniei ,,Singuri acasă – ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!” venim în sprijinul părinților care la un moment dat în viață sunt nevoiți să își lase copiii în grija altor persoane și îi asigurăm că depunem întreaga diligență pentru ca micuții lor să treacă mai ușor peste lipsa părinţilor”, a declarat Anca Grama, directorul DAS Oradea.
„Pentru reușita evenimentului de astăzi mulţumim SC OTL SA, Muzeului Tării Crișurilor Oradea, Sălii de Fitness Fit4U din Oradea și Restaurantului Corsarul, care ne-au fost alături în acest demers, și care au făcut ca această zi să fie una de neuitat pentru copii, dovedind astfel că le pasă de cei care, într-un anumit moment al vieţii, trec printr-o stare de vulnerabilitate, şi bineînțeles părinţilor, care au înţeles că rolul nostru este acela de a le fi alături și de a-i sprijini”, transmite DASO, într-un comunicat.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0