Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 26, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1269 vizualizari
Având în vedere contextul pandemic actual, precum și prevederile Hotărârii Guvernului nr.1161 din 25.10.2021, Direcția de Asistență Socială Oradea vine în sprijinul persoanelor vulnerabile din comunitate și face următoarele precizări:
Accesul în instituție, fără restricții, este permis strict persoanelor care necesită următoarele prestații sociale:
Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Alocația pentru susținerea familiei
Ajutorul social
Alocația de stat pentru copiii nou născuți
Anchete sociale pentru adulți și copii cu handicap
Indemnizații pentru persoane cu dizabilități
Pentru a evita aglomerarea la ghișeele de relații cu publicul din cadrul instituției, vă reamintim faptul că atât distribuirea cât și preluarea cererilor și a documentației necesare acordării ajutorului pentru încălzire locuinței se fac și la Centrele Multifuncționale din Rogerius ( str. Ep. Ioan Suciu nr.1, bl. ZP1) și Nufărul ( Nufărului nr.47, bl.D111).
Pentru celelalte solicitări, vor avea acces în instituție:
– persoanele care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore,
– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Certificatul verde, prin care se face dovada vaccinării împotriva virusului SAR – COV 2, trecerii prin boală sau testării, poate fi descărcat accesând acest link: https://certificat-covid.gov.ro/login.
Astfel, la intrarea în instituție, persoana de la poartă, desemnată în acest sens, va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind accesul în instituție.
Şedințele de consiliere psihologică vor fi susținute de către psihologi din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea, doar telefonic, prin videocall sau prin serviciile de mesagerie de tip WhatsApp.
Totodată vă reamintim că toate actele și documentația necesară accesării beneficiilor și serviciilor oferite de către Direcția de Asistență Socială Oradea se pot depune și recomandăm să se facă, on–line, pe adresa contact@daso-oradea.ro sau prin servicii de poștă.
În această perioadă, mai mult ca oricând, este prioritar să ne protejăm și să ne sprijinim, sănătatea semenilor noștri fiind extrem de importantă.
oct. 29, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0