Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 16, 2021 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1089 vizualizari
Filarmonica de Stat Oradea continuă seria spectacolelor din cadrul Stagiunii estivale INITIO2021, cu Evenimentul simfonic ”Dansuri maghiare” de Johannes Brahms, vineri, 20.08, orele 19:00, în Sala de concerte „Enescu–Bartókˮ a Filarmonicii orădene.
Această colecție, formată din 21 de piese ritmate, inspirată de muzica și dansurile tradițional maghiare, inclusiv de renumitul dans Csárdás, este o sursă nesfârșită de bucurie, emoție și frumos, rezultată în urma colaborării, din a doua jumătate a secolului al XIX, dintre Johannes Brahms și violonistul Eduard Reményi. Scrisă, în forma inițială, pentru doi pianiști, această colecție de piese a fost publicată în această formă în două rânduri (1869 și 1880), orchestrația fiind asigurată de Brahms însuși, dar și de colegii acestuia, inclusiv Antonín Dvořák.
Compoziția lui Brahms cuprinde cele două direcții muzicale specifice acelei perioade, și anume conceptul scrierilor pentru un pian la patru mâni (un pian și doi pianiști), întâlnită în special la piesele etno-coreologice, și aceea a compozițiilor inspirate de diversitatea culturală a minorităților etnice din Europa. Astfel, nu întâmplător, colecția se numește Dansuri maghiare, fiind un tribut adus muzicologiei și etno-coreologiei maghiare de către Brahms. Majoritatea dansurilor din această colecție sunt rapide, energice, iar pentru unele, schimbul de tempo dinamizează audiența. Amintim Dansul patru, unde după o introducere aproape melancolică, piesa devine exuberantă și plină de viață, iar Dansul cinci, chiar dacă începe cu un tempo ridicat, crește treptat până la finalul acestuia, ceea ce i-a adus probabil faima de care s-a bucurat de-a lungul timpului, fiind dansul cel mai cunoscut din această colecție.
La pupitru îl vom avea pe îndrăgitul dirijor Romeo Rîmbu, profesor universitar în cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea și dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Oradea. Muzician complex, Romeo Rîmbu acoperă o arie largă a manifestării artistice, colaborând ca oboist cu diferite formaţii şi orchestre în România, Germania, Italia, Grecia, Spania, Franţa, Elveţia, fiind multiplu laureat al concursurilor naționale de specialitate. În ipostază solistică, se remarcă interpretarea Concertului pentru oboi şi orchestră de W. A. Mozart în celebra sală Musikverein din Viena.
Evenimentul a fost posibil și datorită partenerilor și sponsorilor Filarmonicii de Stat din Oradea: Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Teatrul de Stat Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Visit Oradea, Bosendorfer prin UnaCorda.ro, D&C Oradea, Utopium SRL Oradea, Zile și Nopți Oradea. Parteneri media: Magic FM și Radio Vocea Evangheliei.
Biletele pentru concert s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0