Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 08, 2011 Andrei Şandor Actualitate 1 2031 vizualizari
După ce, în urmă cu vreo trei săptămâni, patronul firmei Selina (Beniamin Rus) le-a prezentat jurnaliștilor varianta lui cu privire la motivele stagnării lucrărilor de la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) respingând acuzațiile privind cheltuirea aiurea a banului public, acum este rândul Consiliului Județean (CJ) să își dovedească adevărul. În încăpățânarea lui de a nu se da bătut în fața omului de afaceri, președintele Radu Țîrle s-a înarmat, de data asta, cu documente concrete. Acte din care, din păcate pentru forul județean, reiese că și un angajat al CJ a contribuit din plin la „fraudele” înfăptuite de constructor. Cel mai greu document pare să fie Raportul Curții de Conturi, care a descoperit o serie întreagă de nereguli în modul în care executantul lucrărilor de reabilitare a sediului MTC a operat, deseori în cârdășie cu primele două firme care răspundeau de partea de dirigenție de șantier. Totodată, conducerea actuală a CJ a cerut și o expertiză tehnico-economică. Aceasta din urmă a relevat, printre altele: nereguli la dispozițiile de șantier, lipsa procedurilor (de achiziție publică) pentru lucrările comandate, lucrări neexecutate în proporție de aproximativ 20%, multe lucrări decontate și neexecutate. Mai mult, expertiza cerută a relevat faptul că nu există procese verbale de calitate aferente materialelor folosite. „Când a venit firma care ne-a făcut expertiza pe șantier, Selina nu ne-a pus la dispoziție niciun proces verbal de calitate”, afirmă președintele Țîrle, ceea ce înseamnă, practic, că nu se poate ști dacă gresia, faianța și celelalte materiale plătite deja firmei executante sunt de calitatea la care ele au fost decontate. Un alt atu al lui Țîrle în cruciada dusă împotriva lui Beniamin Rus și a firmei Selina este Raportul Curții de Conturi (CC). Cu toate, potrivit celor spuse de liderul CJ, lucrurile merg din ce în ce mai bine, totuși angajații de la CC au făcut câteva descoperiri: „plăți nelegale și majorarea nejustificată a cheltuielilor de capital” la Muzeu.
Și Cheșeli e vinovat
Pentru deplina obiectivitate, trebuie să menționăm că din paginile de raport scanate și transmise jurnaliștilor mai reiese un lucru. Anume că, deși președintele Țîrle incriminează doar Selina și foștii diriginți de șantier pentru aceste nereguli constatate, Curtea de Conturi a mai identificat un vinovat: pe directorul executiv de la Tehnic, Filip Cheșeli. Conform documentului invocat de liderul CJ Bihor, (și) acesta a contribuit la majorarea nejustificată a cheltuielilor de capital, la efectuarea de trageri din linia de credit a unor sume mai mari decât cele efectiv necesare pentru plata lucrărilor executate, precum și la denaturarea informațiilor cuprinse în contul de execuție și situațiile economico-financiare întocmite pe anul 2010. După cum menționează Raportul invocat, Cheșeli „a acordat viza de control financiar preventiv pentru plata situațiilor de lucrări care cuprind lucrări neexecutate, materiale neprocurate și prețuri diferite la aceleași materiale, iar potrivit atribuțiilor din fișa postului asigură folosirea eficientă a fondurilor de investiții”.
Tot azi (8 iunie), liderul CJ a revenit asupra modului de acțiune a firmei Selina, care nu a permis nici până la această oră firmei Ciac să intre pe șantier și să schimbe țiglele de pe acoperișul sediului nou al MTC. Având în vedere situația dată, Radu Țîrle spune că nici prin gând nu-i trece să recepționeze parțial lucrarea executată de societatea lui Beniamin Rus. Explicațiile liderului CJ: este ilegal, iar instalațiile montate sunt incomplete. Președintele județului spune că urmează să transmită Poliției și Parchetului cele două documente invocate (expertiza tehnico-economică și Raportul de la CC). „Lipsesc bani, sunt plăți pe lucrări neefectuate, nu avem procese verbale pe materiale, nu avem certificate de calitate și tot firma Selina ne acuză de rea credință”, a declarat Radu Țîrle. Recent, omul de afaceri Beniamin Rus declara în fața presei că intenționează să plece de pe amplasamentul Muzeului, în acest scop fiind dispus să apeleze chiar și la o Comisie independentă de recepție parțială a lucrărilor. Urmăriți acest link pentru a reciti articolul.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0